Liberal-democratele îndemnate să se implice activ în politică (foto)

Liberal-democratele îndemnate să se implice activ în politică (foto)

La 14-15 februarie, Organizaţia de Femei a PLDM, în parteneriat cu Fundaţia suedeză Jarl Hjalmarson, a organizat pentru 25 de doamne liberal-democrate o instruire în domeniul comunicării eficiente a mesajelor la nivel local, elaborării strategiei de campanie şi modalităţilor de recrutare şi menţinere a susţinătorilor.

Formatorii suedezi au prezentat practici pozitive de câştigare a alegerilor locale din Suedia, au discutat despre lecţiile învăţate în campaniile precedente şi au încurajat femeile să fie active şi să nu renunţe la bătălia politică, chiar dacă este una dificilă.

În debutul sesiunii de instruire, preşedintele Organizaţiei de Femei, Liliana Palihovici, a reiterat importanţa instruirilor pentru consolidarea capacităţilor de lider a femeilor din partidele politice.

„Apreciem enorm suportul partenerilor europeni în procesul de consolidare a democraţiei şi dezvoltarea conştiinţei civice. Cunoaştem că avem încă multe de realizat pentru a atinge standardele UE în materie de liderism, participare social-politică şi spirit civic”, a menţionat Palihovici.

La rândul său, preşedintele PLDM, Vlad Filat, a îndemnat doamnele liberal-democrate să fie implicate în procesul politic şi să contribuie la modernizarea Republicii Moldova.

Participantele la instruire au fost familiarizate şi cu practicile pozitive de utilizare a reţelelor de socializare pentru o mai bună prezenţă în spaţiul public.

Organizaţia de Femei a PLDM a stabilit mai multe parteneriate internaţionale care contribuie eficient la dezvoltarea şi consolidarea echipelor locale, raionale şi naţionale de partid.

pldm16febr15a2 pldm16febr15a3 pldm16febr15a4 pldm16febr15a5 pldm16febr15a6

Mihaela Rotari

Share