Liderul PLDM: Mă bucur să vad copii fericiţi!

Liderul PLDM: Mă bucur să vad copii fericiţi!

La 31 mai, când este marcată sărbătoarea creștină Duminica Mare, în satul Pașcani din raionul Hâncești a fost dată în exploatare o grădiniță modernă. Instituția preșcolară are o capacitate de 80 de locuri și este amplasată la primul etaj al gimnaziului din satul Pașcani, care a fost renovat capital. Instituția este dotată cu mobilier, material didactic și dispune de încălzire autonomă, sistem de canalizare, stație de epurare și cabinet medical, informează serviciul de presă al PLDM.

La ceremonia de inaugurare a grădiniței a fost prezent și liderul Partidului Liberal Democrat din Moldova, Vlad Filat, care a menționat că acei copii, care au acces la educaţie preşcolară de calitate, se integrează mai uşor în societate şi sunt mai bine pregătiţi pentru ciclul educaţional.

„Inaugurarea grădiniței este un eveniment important pentru satul Pașcani. Mă bucur să vad copii fericiţi, care vor frecventa o instituție preșcolară modernă. Nu există o bogăție mai mare pe lume, decât copiii. Noi trebuie să avem grijă de ei, să le creăm condiții mai bune în grădinițe, școli și să le oferim un învățământ de calitate. Doar cu o generație educată vom avea o țară cu viitor”, a spus Vlad Filat.

Președintelui raionului Hâncești, Anatol Loghin, a menționat că, pentru conducerea raionului, domeniile educaţiei şi sănătății sunt prioritare, iar din acest motiv se construiesc instituții medicale, de învăţământ, iar cele vechi se restaurează și se dotează cu echipamentul necesar.

Primarul satului, Nicolae Andronic, a menționat că are un sentiment de mândrie pentru că a finalizat încă un proiect important. „Dragi copii, de azi grădinița va deveni a doua casă pentru voi. Vă îndemn să fiți cuminți și să ascultați de educatori şi părinți”, a spus primarul.

În numele părinţilor, directoarei grădiniței, Nina Tiron, a exprimat cuvinte de gratitudine tuturor factorilor de decizie implicați în implementarea proiectului.

După tăierea panglicii și sfințirea instituției, micuții au prezentat un program artistic, în semn de mulțumire pentru darul primit.

Menționăm că pentru efectuarea lucrărilor de reparație s-au cheltuit 1,5 milioane de lei, surse financiare alocate de Guvernul României și Consiliul Raional Hâncești.

pascani21mai15a1 pascani21mai15a2 pascani21mai15a4 pascani21mai15a5

 

 

 

 

 

Maria Roșca

Share