Memorandum care susține serviciile și asistența socială la standarde europene – semnat

Memorandum care susține serviciile și asistența socială la standarde europene – semnat

Recent în cadrul Ministerului Muncii, Protecției Sociale și Familiei a avut loc o întrevedere cu Asociația Raională de Educare a Adulților Prutul de Sus. Participanții au discutat despre colaborarea dintre cele două părți privind proiectul ”Rețea de promovare a incluziunii sociale, orientate asupra comunității în Republica Moldova”.

În cadrul întrevederii a fost semnat un memorandum, care are drept scop dezvoltarea și asigurarea unor standarde europene a serviciilor de sănătate și asistență socială din Republica Moldova pentru persoanele aflate în dificultate, precum și susținerea Ministerului Muncii, Protecției Sociale și Familiei în procesul de dezinstituționalizare beneficiarilor din unele instituții rezidențiale subordonate ministerului.

Asociația de Educare a Adulților Prutul de Sus va susține educația persoanelor aflate în dificultate și va promova bunele practici în domeniul formării profesionale a adulților în vederea sprijinului dezvoltării durabilității comunităților. ”În cadrul proiectului am început un proces de schimbări în azilul din Brânzeni. Am încercat să facem unele activități în interiorul azilului, începând cu îmbunătățirea condițiilor pentru pacienți și personal. În plus, am inclus persoanele cu dizabilități într-o mulțime de activități din orașul Edineț pentru a demonstra noi modalități și posibilități în modul de a trata cu oamenii din diferite grupuri vulnerabile”, a declarat expertul Pro Mente Oo, Tom Zuljevic.

De asemenea, urmează să fie create centre de educare pentru adulți în Chișinău, Hâncești și Dubăsari.  Astfel, semnarea unui memorandum este importantă pentru că va prevedea și pregătirea dezinstituționalizării beneficiarilor instituțiilor din mai multe orașe din Moldova.

Proiectul Rețea de promovare a incluziunii sociale, orientate asupra comunității din Republica Moldova este cofinanțat de Agenția de Dezvoltare din Autrua și pro mente Uper Austria.

 

Maria Roşca

Share