Ministrul desemnat al apărării va depune astăzi jurământul
Ministrul desemnat al apărării, Eugen Sturza, va depune jurământul de învestire, anunță Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului. Decretul urmează să fie semnat de șeful legislativului, Andrian Candu, care exercită temporar interimatul funcției de președinte al țării, transmite IPN.
Evenimentul va avea loc începând cu ora 12.30, la Reședința de Stat, str. N. Iorga nr. 23.
Candidatura lui Eugen Sturza a fost propusă președintelui țării pe 12 septembrie, de către prim-ministru, fiind respinsă de șeful statului. Premierul a înaintat repetat aceeași candidatură, care din nou a fost respinsă. Ca urmare, executivul s-a adresat Curții Constituționale pentru a clarifica acțiunile ce pot fi întreprinse de către prim-ministru și deciziile care pot fi adoptate de Parlament în cazul în care președintele refuză propunerea repetată de numire în funcție a unui ministru.
În decizia pronunțată pe 17 octombrie, Curtea Constituțională a statuat că președintele Republicii Moldova are dreptul să verifice corespunderea candidatului propus de prim-ministru pentru o funcție, însă nu are drept de veto față de propunerea prim-ministrului. Refuzul deliberat al președintelui țării de a-și îndeplini obligația constituțională de numire a propunerii repetate a prim-ministrului constituie o încălcare gravă a obligațiilor sale constituționale. Ca urmare a acestei decizii, CC a fost sesizată în privința instituirii interimatului funcției de președinte al țării pentru a emite decretul de numire a ministrului apărării.
Pe 20 octombrie, Curtea Constituțională a decis că președintele Parlamentului sau premierul va exercita temporar interimatul funcției de președinte al țării pentru a emite decretul de numire a ministrului apărării. Având în vedere că președinte a refuzat în mod deliberat îndeplinirea obligației constituționale de numire a candidaturii propuse repetat de către premier în funcția de ministru al apărării, acesta se află în imposibilitate temporară de a-și exercita atribuția în cauză, ceea ce justifică instituirea interimatului pentru asigurarea exercitării acestei obligații constituționale.