Ministrul Ulianovschi întreprinde o vizită de lucru în Emiratele Arabe Unite

Ministrul Ulianovschi întreprinde o vizită de lucru în Emiratele Arabe Unite

Ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Tudor Ulianovschi, întreprinde, în perioada 26 – 29 martie curent, o vizită de lucru în Emiratele Arabe Unite, unde va discuta cu oficialii emirieni aspectele extinderii relațiilor bilaterale, informează Oficial.

Potrivit unui comunicat de presă, agenda de lucru include întrevederi bilaterale cu ministrul Afacerilor Externe și Cooperării Internaționale, Sheikh Abdullah bin Zayed Al Nahyan, ministrul Economiei Sultan bin Saeed Al Mansoori, directorul general al Camerei de Comerț și Industrie din Abu Dhabi, Mohamed Helal Al Muhairi, alți oficiali din Emiratele Arabe Unite.

În cadrul discuțiilor vor fi abordate aspectele extinderii dialogului politic între Republica Moldova și Emiratele Arabe Unite, intensificarea relațiilor comercial-economice, culturale, juridice, etc.. În timpul întrevederilor cu oficialii de la Abu Dhabi va fi trecută în revistă și agenda Forumului de afaceri moldo-emirian, care va avea loc în perioada 9-10 mai 2018, în Dubai.

Precizăm că, relațiile diplomatice între Republica Moldova și Emiratele Arabe Unite au fost stabilite la 21 decembrie 1995. Acreditarea primului Ambasador al Republicii Moldova pentru EAU a avut loc la 18 martie 2003, prin cumul din Ankara. EAU gestionează relaţiile cu Republica Moldova prin Ambasada sa din Kiev.

Doina Secrieru

Share