Motivul pentru care CNI a inițiat cele mai multe controale

Motivul pentru care CNI a inițiat cele mai multe controale

Pe parcursul anului 2014, Comisia Naţională de Integritate a  iniţiat 354 controale, cu 234 mai multe de cât în primul an de activitate ( 2013). Aceeași situație s-a creat și în cazul controalelor finalizate, volumul cărora s-a majorat cu 183 de dosare, potrivit unui comunicat emis de instituție.

Așadar, în anul trecut, Comisia a inițiat 354 de controale, inclusiv 190 – din oficiu. Drept temei pentru iniţiere au servit 63 de informaţii din mass-media, 127 de autosesizări, 120 sesizări parvenite de la diverse instituţii şi organizaţii şi 44 de sesizări ale cetăţenilor.
Controalele iniţiate au fost axate pe:
– 228 eventuale cazuri de încălcare a regimului juridic al declarării veniturilor şi proprietăţii, ceea ce constituie 64,4% din numărul total de controale;
– 84 eventuale cazuri de încălcare a regimului juridic al conflictului de interese sau 23,6 % din numărul total de controale iniţiate;
– 42 eventuale cazuri de încălcare a regimului juridic al incompatibilităţilor şi restricţiilor, adică 11,9 % din numărul total de controale.
Este de menţionat faptul, că în perioada de referinţă au fost examinaţi 56 subiecţi ai declarării pe două sau toate trei dimensiuni de integritate, verificarea cărora ţine de competenţa CNI, dintre care:
26 vizaţi pe eventuale cazuri privind încălcarea a regimului juridic al declarării veniturilor şi cel al conflictului de interese;
15 – pe cazuri privind eventuale încălcări a regimului juridic al declarării veniturilor şi cel al incompatibilităţilor;
11 – pe cazuri privind eventuale încălcări a regimului juridic al declarării veniturilor, conflictului de interese  şi cel al incompatibilităţilor;
4 – pe cazuri privind eventuale încălcări a regimului juridic al conflictului de interese  şi cel al incompatibilităţilor.

Dosarele de control s-au referit la 280 subiecţi ai declarării. Astfel, în perioada vizată au fost în atenţia Comisiei Naţionale de Integritate:1 guvernator  UTAG; 5 deputaţi, 39 judecători, 12 procurori, 19 miniştri şi vice-miniştri, 7 preşedinţi şi vicepreşedinţi de raioane, 42 primari şi viceprimari, 28 conducători ai întreprinderilor de stat şi municipale, 55 funcţionari publici cu statut special din cadrul MAI, CNA, Serviciul Vamal şi Departamentul Instituţii Penitenciare a Ministerului Justiţiei,5 persoane din cabinetul demnităților publice, 13 conducători ai APC, 26 funcționari publici de conducere,8 funcţionari publici de execuţie, 22 alții.

În aceeaşi perioadă Comisia Naţională de Integritate a finalizat 257 dosare, inclusiv 62 iniţiate în 2013 şi 195 iniţiate în 2014.Din numărul total de dosare încheiate, 122 au fost finalizate prin adoptarea actului de constatare a încălcărilor admise de către subiecţii declarării, iar 135 prin clasare, pe motiv că faptele sesizate nu s-au confirmat.
Urmare controalelor efectuate, Comisia a constatat 54 cazuri de încălcare a regimului juridic al declarării veniturilor şi proprietăţii, 50 cazuri – a regimului juridic al conflictului de interese, 18 cazuri de încălcare a regimului juridic al incompatibilităţilor, precum şi constatării indiciilor privind suspectarea săvîrşirii unor fapte de natură penală.

Din cele 122 dosare finalizate prin constatarea faptelor invocate şi suspendare cu remitere organului competent pentru examinare sub aspect penal sau pentru aplicarea sancţiunii contavenţionale, 39 au fost iniţiate în 2013 şi 83 – în 2014.

Cauzele clasate (135) au vizat 85 eventuale încălcări a regimului juridic al declarării veniturilor şi proprietăţii, 28 eventuale încălcări a regimului juridic al conflictului de interese  şi 22 eventuale încălcări a regimului juridic al incompatibilităţilor. Dintre acestea, 23 au fost iniţiate în 2013 şi 112 – în 2014.

Pe cazurile constatate, CNI a sesizat Procuratura Generală în 57 cazuri şi CNA  –  56 cazuri.

Doina Secrieru

Share