Numărul preliminar al populaţiei stabile în Republica Moldova la 1 ianuarie 2017
Biroul Naţional de Statistică anunţă că numărul preliminar al populaţiei stabile în Republica Moldova la începutul anului 2017 a constituit 3550,9 mii persoane în scădere faţă de aceeaşi perioadă a anului 2016 cu 2,2 mii persoane. Mai mult de jumătate din populaţia ţării o constituie locuitorii mediului rural – 2034,1 mii persoane sau 57,3%, iar în mediul urban – 1516,8 mii persoane sau 42,7%.
Distribuţia în profil teritorial evidenţiază o descreştere a numărului de locutori în majoritatea unităţilor teritorial – administrative, preponderent în raioanele: Briceni, Drochia, Floreşti, Ocniţa, Soroca, Hînceşti şi Teleneşti (cu 0,5-0,7 mii persoane).
O creştere uşoară s-a înregistrat în mun. Bălţi (cu 0,6 mii persoane), raioanele Ialoveni (cu 0,3 mii persoane) şi Străşeni (cu 0,1 mii persoane), precum şi în UTA Găgăuzia (cu 0,1 mii persoane). În mun. Chişinău majorarea numărului populaţiei a fost mai semnificativă (cu 6,4 mii persoane).
Menţionăm, că numărul populaţiei stabile la 1 ianuarie 2017 nu are la bază datele Recensămîntului populaţiei şi al Locuinţelor 2014.
Mihaela Rotari