Numeroase încălcări la trecerea frontierei în ultima săptămînă

Numeroase încălcări la trecerea frontierei în ultima săptămînă

În perioada 6-12 octombrie curent, au fost înregistrate de către Poliția de Frontieră, 170 de persoane, care au încălcat legislaţia frontalieră şi migraţională a Republicii Moldova.

Astfel, potrivit datelor oficiale: 11 persoane pentru trecerea ilegală sau tentativa de trecere frauduloasă a frontierei; 42 de persoane pentru încălcarea regimului zonei de frontieră și regimului în punctele de trecere; 10 persoane pentru prezentarea documentelor false; 11 cazuri de trecere ilegală peste frontiera de stat a bunurilor materiale; 57 de cetăţeni străini pentru depășirea regulilor de şedere pe teritoriul Republicii Moldova; 31 de persoane aflate în conflict cu legea și o unitate de transport date la consemn au fost reținute în punctele de trecere a frontierei, urmare a schimbului de informații.

În perioada de referință, polițiștii de frontieră nu au autorizat trecerea frontierei la 113 persoane, dintre care 78 la ieșirea din țară, aceștia au prezentat la control documente de călătorie nevalabile, cu termenul expirat sau le lipseau actele necesare.

Fluxul persoanelor care au traversat frontiera de stat a constituit aproximativ 287 mii persoane, iar traficul mijloacelor de transport a înregistrat un flux de circa 56 mii unităţi.
Maria Roșca

Share