Peste 2000 de copii fără ocrotire părintească vor primi indemnizații de la stat. Iată cât vor constitui acestea!
Copiii rămași temporar sau permanent fără ocrotire părintească vor primi, începând cu anul acesta, în fiecare zi, o sumă fixă de bani, care se ridică anual la peste 4000 de lei.
Guvernul a aprobat astăzi Regulamentul cu privire la stabilirea şi plata indemnizaţiei zilnice pentru copiii rămaşi temporar sau permanent fără ocrotire părintească, plasaţi în servicii sociale sau de tutelă/curatelă și care sunt încadraţi într-o instituţie de învăţământ.
Începând cu clasa a cincea și până la împlinirea vârstei de 18 ani, copiii vor primi câte 10 lei în fiecare zi, 100 de lei cu ocazia zilei de naștere și 70 de lei în zile de sărbătoare. Indemnizația va fi majorată anual, la 1 aprilie, în funcție de creșterea prețurilor pe parcursul anului precedent.
Ajutorul financiar va fi acordat de la 1 ianuarie 2018. Pentru aceasta, în bugetul de stat au fost prevăzute 10,4 milioane de lei. În total, 2600 de copii vor beneficia de această indemnizație.
„Dincolo că este un proiect social, dincolo că este un ajutor financiar, este important că acești copii vor învăța să gestioneze propriii lor bani. Sunt banii pe care-i primesc personal și îi vor cheltui așa cum găsesc ei de cuviință, dar desigur cu știința și supravegherea unui adult în grija căruia se află”, a spus prim-ministrul Pavel Filip.
Regulamentul a fost elaborat în contextul realizării Planului de acţiuni al Guvernului pentru anii 2016-2018, precum şi a Planului de acţiuni pentru implementarea Strategiei pentru protecţia copilului pe anii 2014-2020.
Mihaela Rotari