Procurorii cer suspendarea din funcție a medicului de la „Institutul Oncologic”, reținut de CNA

Procurorii cer suspendarea din funcție a medicului de la „Institutul Oncologic”, reținut de CNA

Procurorii au cerut directorului ÎMSP „Institutul Oncologic” să-l suspende provizoriu din funcţie pe medicul urolog, reţinut săptămâna trecută de CNA şi procurorii anticorupţie. Acesta este bănuit de că ar fi estorcat 7000 de lei de la un pacient incurabil.
Procurorii solicită ca, până la soluţionarea cazului în fond şi adoptarea unei decizii definitive, medicul să fie înlăturat de la executarea atribuţiilor de serviciu. În demersul lor, procurorii susţin că „suspendarea din funcţie este necesară pentru buna desfăşurare a procesului penal, fiind o măsură de protejare a intereselor instituţiei.” De asemenea, aplicarea acestei măsuri este condiţionată de caracterul infracţiunii şi de faptul prevenirii comiterii de către persoana în cauză a unor eventuale fapte din respectiva categorie”.
Totodată, directorul ÎMSP „Institutul Oncologic” trebuie să informeze oficiul nord al Procuraturii anticorupţie despre decizia adoptată.
Mihaela Rotari
Share