Programul „Prima Casă”: Au fost oferite credite în sumă de peste 121 milioane de lei

Programul „Prima Casă”: Au fost oferite credite în sumă de peste 121 milioane de lei

262 de tineri și-au cumpărat deja locuințe în cadrul programului guvernamental „Prima Casă”. Alte două cereri de creditare au fost acceptate, iar încă 17 sunt în proces de examinare, informează Oficial.

Potrivit unui comunicat de presă, din numărul total de credite, 14 au fost oferite pentru angajații din serviciul public, conform condițiilor „Prima Casă 2”, statul compensând acestora jumătate din creditul contractat.

„În total, prin intermediul celor cinci bănci participante la program, au fost oferite credite în sumă de peste 121 milioane de lei, iar suma garanțiilor oferite de stat este de aproape 61 milioane de lei. Valoarea locuințelor procurate în cadrul programului a depășit 140 milioane de lei. Majoritatea beneficiarilor sunt familii tinere, iar circa o treime – tineri necăsătoriți. Vârsta medie a solicitanților este de 31 de ani. Programul prevede și facilități speciale pentru familiile care au copii. Statul va achita 10% din prețul locuinței pentru familiile cu un copil, 25% – pentru familiile cu doi copii, 50% – pentru familiile cu trei copii, iar pentru cei care au 4 și mai mulți copii, Guvernul va achita toată suma, familia plătind doar dobânzile. Începând cu 3 august curent, familiile care au copii pot deja solicita compensații”, se mai spune în comunicat.

De menționat că, programul guvernamental „Prima Casă” a fost lansat la 26 martie 2018, la inițiativa Premierului Pavel Filip. Pentru acordarea compensațiilor în cadrul programului, statul a alocat anul acesta 20 milioane de lei.

Doina Secrieru

Share