Psihologii de la IGP a organizat un flashmob dedicat Zilei râsului și fericirii
Susținând sloganul „Poliția te îndeamnă: Fă o faptă bună și ajută pe cineva să zâmbească!”, psihologii din cadrul subdiviziunilor teritoriale ale Inspectoratului General al Poliției alături de elevi voluntari din cadrul Centrului Național de Tineret din Moldova au organizat, astăzi, 8 februarie 2017, un flashmob în scuarul Catedralei Mitropolitane din Chișinău.
Evenimentul a avut drept scop sensibilizarea cetățenilor de a fi mai receptivi la problemele semenilor și mai deschiși spre colaborare cu Poliția.
Inițiativa organizării unei astfel de activități aparține angajaților psihologi, fiind susținută de conducerea IGP.
În cadrul flashmobului, femeile polițiste alături de elevi, s-au poziționat sub formă de zâmbet și au ridicat în sus pancarte cu mesaje de îndemn pentru cetățeni să facă fapte bune, astfel, ajutându-i pe alții să zâmbească, după care, au distribuit trecătorilor pliante, amintindu-le că pot oricând apela la Poliție cînd au nevoie de ajutor.
Șeful IGP, Alexandru Pînzari a salutat ideea de a organiza un astfel de flashmob, care vine să demonstreze încă odată în plus că Poliția Republicii Moldova este aproape de cetățeni și mereu în sprijinul acestora.
Menționăm că acesta este al doilea flashmob organizat de Inspectoratul General al Poliției, primul fiind desfășurat de Ziua Mondială a Inimii, marcată la 29 septembrie a fiecărui an.
Maria Roșca