Reacția Ministerului Educației privind examenele de licență

Reacția Ministerului Educației privind examenele de licență

În legătură cu informația din mass-media cu privire la examenul de finalizare a studiilor superioare de licență, promoția 2015, Ministerul Educației precizează următoarele.

În vederea identificării unei soluții legale cu privire la revendicările studenților din 15 mai, a fost organizată o serie de întruniri de lucru cu administrațiile instituțiilor de învățămînt superior și reprezentații studenților. De asemenea, ministerul a solicitat informații cu privire la modalitatea de susținerea a examenului de licență de la toate instituțiile de învățămînt superior din țară.

În cadrul discuțiilor, a fost reiterat că, potrivit pct.10 din Planul-cadru pentru învățămîntul superior, aprobat prin ordinul Ministerului Educației  nr.455 din 3 iunie 2011, și a pct.11 din Regulamentul de organizare a studiilor în învăţămîntul superior în baza Sistemului Național de Credite de Studiu, aprobat prin ordinul Ministerului Educației nr.726 din 20 septembrie 2010,modificarea planurilor de învățămînt se poate realiza doar cu condiția implementării noilor prevederi începînd cu anul de studii următor.

Înțelegem dorința administratorilor instituțiilor de învățămînt superior de a-și diminua cheltuielile, dar asta nu trebuie să se întîmple în detrimentul asigurării calității proceselor educaționale. Pornind de la cadrul legal în vigoare, Ministerul Educației a insistat ca examenul de finalizare a studiilor de licență să fie susținut în modul stabilit de senatele universitare, însă obligatoriu cu notarea distinctă a cunoștințelor la partea fundamental-teoretică, la cea de specialitate şi a abilităţilor practice demonstrate în lucrarea de licenţă (teză/ proiectul de licență).

Despre acest lucru Ministerul Educației a informat în scris universitățile vizate și a comunicat acest punct de vedere reprezentanților studenților. În circulara ministerului adresată universităților, rectorii au fost atenționați că încalcă responsabilitatea publică a universităților prin modificarea planurilor de învățămînt pe parcursul anului de studii, inclusiv prin punerea în aplicare în același an de studii a altor forme de evaluare decît cele stabilte la începutul anului academic.

Ministerul Educației va continua să monitorizeze respectarea legislației în sistemul de învățămînt și nu va ezita să ia măsurile ce se impun pentru restabilirea legalității atunci cînd constată încălcări ale cadrului normativ de desfășurare a proceselor educaționale.

Share