Se întâmpla la Soroca:  Extorca bani pentru examinarea cadavrelor!

Se întâmpla la Soroca: Extorca bani pentru examinarea cadavrelor!

Procurorii au contestat soluţia emisă de Judecătoria Soroca de încetare a procesului penal în privinţa unui medic din Soroca, învinuit de comiterea actelor de corupţie.

Potrivit procurorilor, în intervalul anilor 2004 – 2006, deţinând funcţia de şef al secţiei  medico-legale din Soroca, inculpatul a extorcat şi primit de la rudele a 53 de persoane decedate peste 35 mii lei pentru examinarea cadavrelor şi eliberarea certificatelor de constatare a deceselor, fără a le elibera bonuri de casă, însuşind banii primiţi.

De notat că, potrivit Regulamentului cu privire la prestarea de către Centrul de Medicină Legală a unor servicii medico-legale contra-plată, acumularea şi utilizarea mijloacelor financiare extrabugetare speciale aprobat prin ordinul Ministrului Sănătăţii din 26.12.2000, populaţia dispune de acces liber şi gratuit la examinarea medico-legală a cadavrelor în timpul programului de lucru.

Fostul medic a mai fost învinuit de procurori că, în primăvara anului 2006, a extorcat de la o persoană 100 de euro pentru a-i elibera un raport de constatare medico-legală care certifica faptul că leziunile corporale cauzate nu au fost provocate în rezultatul unui accident rutier. Pentru această constatare, medicul a extorcat şi primit de la solicitant 100 de euro, fiind reţinut imediat după primirea banilor.

În acţiunile medicului procurorii au reţinut comiterea a trei infracţiuni, inclusiv: corupere pasivă, abuz de serviciu şi neglijenţă în serviciu. În anul 2012, instanţa de fond a încetat însă procesul penal pe motiv că ar fi existat circumstanţe care exclud pornirea urmăririi penale şi tragerii la răspundere penală a acestuia.

Procurorii au contestat sentinţa, însă Curtea de Apel Bălţi a respins ca nefondat apelul procurorului şi a menţinut sentinţa primei instanţe fără modificări. În vara anului 2013,  prin decizia Curţii Supreme de Justiţie a fost admis recursul ordinar declarat de procuror, casată decizia Curţii de Apel Bălţi, cu dispunerea rejudecării cauzei în aceeaşi instanţă, însă într-un alt complet de judecată. Recent, prin decizia Curţii de Apel Bălţi, inculpatul a fost condamnat la 5 ani de închisoare cu suspendare, amendat cu 60 mii lei şi privat de dreptul de a ocupa funcţia de medic legist timp de 2 ani.

Decizia este cu drept de atac la Curtea Supremă de Justiţie.

 

Mihaela Rotari

Share