Șeful adjunct al poliției criminale din Hâncești a împușcat un tânăr de 20 de ani

Șeful adjunct al poliției criminale din Hâncești a împușcat un tânăr de 20 de ani

„În această noapte, în municipiul Hâncești, în jurul orelor 1.00, pe teritoriul unui centru de agrement cu piscină din orășul Hâncești, a avut loc o tragedie – a decedat un tânăr”. Despre aceasta a anunțat șeful adjunctul Procurorului General, Igor Popa, informează Oficial.

„Au fost niște circumstanțe care au determinat procurorii să pornească o cauză penală. 3 tineri cu vârsta de 20 de ani – prieteni, au decis să se răcorească și, fără autorizație, au intrat pe teritoriul acestei baze de agrement, în afara orelor de program, astfel au intrat în piscina de pe teritoriul acestui centru”, a menționat el.

Popa a comunicat și următoarele acțiuni privind cazul din Hâncești.

„Ulterior, proprietarul centrului de agrement s-a adresat cu cererea că un grup de persoane a pătruns pe teritoriul centrului și produc anumite pagube și încalcă ordinea publică. În rezultatul acestui fapt, proprietarul centrului de agrement, împreună cu șeful poliției criminale al Inspectoratului de Poliție Hâncești, au decis să organizeze o ambuscadă. În timp ce tinerii se aflau în bazin, proprietarul împreună cu colaboratorul poliției s-au apropiat rapid și au fost efectuate câteva împușcături în aer și în direcția unuia dintre tineri, care ieșise din bazin și se îndrepta spre ieșire. În rezultat, tânărul cu vârsta de 20 de ani a decedat”, a precizat el.

În același timp, Popa a vorbit despre unele detalii din anchetă. „Imediat, la fața locului s-au deplasat procurorii din cadrul Procuraturii Hâncești și Procuraturii Generale, colaboratorii Inspectoratului General al Poliției. Procurorii au pornit o cauză penală pe omor intenționat. Din declarațiile preliminare ale șefului poliției criminale ale Poliției Hâncești, arma de foc a fost aplicată în rezultatul unei altercații, dacă este așa sau nu urmează a fi stabilit în procesul urmăririi penale. Conducerea Procuraturii Generale au decis că această cauză penală să fie retrasă din gestiunea Procuraturii Hâncești și transmisă Procuraturii municipiului Chișinău pentru a exclude orice dubii privind imparțialitatea procurorilor”, a comunicat el.

Mihaela Conovali

Share