Selecţionata Republicii Moldova la fotbal va susţine meciuri amicale cu Qatar și Turcia

Selecţionata Republicii Moldova la fotbal va susţine meciuri amicale cu Qatar și Turcia

În perspectiva pregătirii către meciurile din cadrul Preliminariilor Campionatului Mondial din Rusia, Federația Moldovenească de Fotbal a ajuns la o înțelegere cu forurile similare din Qatar și Turcia pentru organizarea meciurilor amicale între selecționatele naționale de seniori, informează fmf.md.

Partida contra Qatarului a fost programată pentru 17 ianuarie 2017 la Doha, iar cea cu Turcia pe 27 martie 2017 la Eskişehir. De asemenea, naționala Moldovei a programat anterior meciul amical în deplasare cu San Marino (20 martie 2017). Ora va fi anunțată ulterior.

Share