Semnarea Memorandumului de Înțelegere privind cooperarea Curții de Conturi și Oficiului Național de Audit al Suediei

Semnarea Memorandumului de Înțelegere privind cooperarea Curții de Conturi și Oficiului Național de Audit al Suediei

În contextul prelungirii cooperării bilaterale cu Oficiul Național de Audit al Suediei (ONAS), Curtea de Conturi a Republicii Moldova (CCRM) a primit vizita experților Ingela Ekblom, consultant internațional superior și Anna-Maria Böök, șef comunicare. Misiunea experților ONAS a avut loc în perioada 25-26 octombrie curent.

Subiectele principale ale vizitei au fost semnarea Memorandumului de Înțelegere privind cooperarea Curții de Conturi a Republicii Moldova și Oficiul Național de Audit al Suediei, și acordarea suportului pe componentele managementul resurselor umane și comunicare.

În cadrul vizitei, experții au avut o întrevedere cu Veaceslav Untila, Președintele CCRM. Domnul Untila a informat experții ONAS care sunt provocările instituției supreme de audit, inclusiv și la capitolul comunicarea internă și externă, menționând că trebuie identificate soluții privind îmbunătățirea și eficientizarea acesteia.

În cadrul misiunii, experții, la fel, au avut o întrevedere cu Andrei Munteanu, membru CCRM, care a fost desemnat Lider de proiect din cadrul Curții de Conturi. Părțile au discutat despre implementarea și succesul proiectului menționat, specificând componentele principale, precum managementul și leadership, managementul resurselor umane, comunicarea, certificarea auditorilor financiari etc. Aspectele comunicării trebuie să aibă tangență cu toți funcționarii atât la nivel de conducere, cât și la nivel de execuție, iar bunele practici care vor fi împărtășite vor aduce plusvaloare în activitatea CCRM, a concluzionat domnul Munteanu.

Misiunea a inclus ateliere de lucru cu șeful Aparatului, Valeriu Muntean, șefii direcțiilor generale, funcționarii din cadrul Direcției resurse umane și secretariat și Secției relații externe și comunicare. În cadrul atelierelor experții ONAS au abordat aspecte privind evaluarea pe verticală și orizontală a percepției angajaților a climatului instituțional, prin prisma comunicării interne și externe și a managementului resurselor umane etc.

Menționăm că, Curtea de Conturi și Oficiul Național de Audit al Suediei au lansat un nou proiect de cooperare pentru perioada 2018-2020.

Mihaela Rotari 

Share