Un șofer ar fi încercat să corupă polițiștii de patrulare pentru a nu înregistra eschivarea de la testarea alcooloscopică. Vezi ce a urmat

Un șofer ar fi încercat să corupă polițiștii de patrulare pentru a nu înregistra eschivarea de la testarea alcooloscopică. Vezi ce a urmat

Un bărbatul din satul Congaz raionul Comrat a fost reținut de ofițerii și procurorii anticorupție în cadrul unei operațiuni comune CNA – SPIA a MAI. Acesta este cercetat penal pentru corupere activă.
Potrivit polițiștilor de patrulare, care au sesizat DGT Sud a CNA,șoferul ar fi încercat să-i corupă pentru a nu înregistra eschivarea de la testarea alcooloscopică, în vederea stabilirii stării de ebrietate și naturii ei. Bărbatul le-ar fi promis oamenilor legii 6 000 de lei pentru a nu investiga cazul.
În rezultatul măsurilor speciale de investigație, șoferul a fost prins în flagrant delict în momentul transmiterii a 5000 de lei, livrare realizată sub controlul organului de urmărire penale al Centrului. Bărbatul a fost reținut pentru 72 de ore, iar în privința lui urmează a fi decisă aplicarea măsurii preventive.

Pe cazul dat a fost pornită o cauză penală în temeiul art. 325 alin. (1) Cod Penal al Republicii Moldova.

Dacă va fi găsit vinovat, bănuitul riscă o pedeapsă cu închisoare de până la 6 ani cu amendă în mărime de la 2000 la 4000 unități convenționale.

Conducerea urmăririi penale este în gestiunea Serviciului „Sud” al Procuraturii Anticorupție.

 

Mihaela Rotari

Share