Zeci de procurori din țară, instruiți în domeniul combaterii traficului de ființe umane

Zeci de procurori din țară, instruiți în domeniul combaterii traficului de ființe umane

Zeci de procurori din țară, specializați în domeniul combaterii traficului de ființe umane (TFU) și a traficului de copii au participat, în perioada 28-29 aprilie curent, la ateliere de lucru de consolidare a capacităților profesionale privind aplicarea cadrului normativ în domeniu.

Procurorii au fost familiarizați cu modul de funcţionare a mecanismului instituţional în domeniu, inclusiv pe segmentele principale menite să diminueze fenomenul TFU: prevenire, protecţie, pedepsire, precum și coordonarea politicilor la nivel internațional.

Asistența și protecția victimelor TFU în procesul de urmărire penală a fost un alt subiect important pe care s-au axat discuțiile. O atenție deosebită a fost acordată tipurilor noi de infracțiuni în domeniul TFU, de exemplu – utilizarea persoanelor în transportarea drogurilor. În context, au fost abordate și propuneri de îmbunătățire a cadrului legal pentru contracararea acestor infracțiuni.

Participanții au mai făcut schimb de experienţă privind derularea urmăririi penale în cazurile de TFU, inclusiv la nivel transfrontalier și au vorbit despre provocările din activitatea lor profesională.

Activitățile au fost organizate de către Procuratura Generală, în parteneriat cu Secretariatul permanent al Comitetului național pentru combaterea TFU din cadrul Cancelariei de Stat, Misiunea OIM în Moldova și cu suportul financiar al Departamentului de Stat SUA.

Mihaela Rotari 

Share