Andrian Candu: Numărul militarilor antrenați în misiuni de pacificare ar trebui să crească
Numărul militarilor antrenați în misiuni de pacificare ar trebui să crească, a declarat Președintele Parlamentului Andrian Candu cu ocazia Zilei Internaționale a trupelor ONU de menținere a păcii, potrivit unui comunicat de presă.
La ceremonia organizată pentru participanții la operațiunile internaționale de menținere a păcii, Andrian Candu a precizat că este importantă antrenarea bărbaților și a femeilor într-un număr mai mare în misiuni.
”Participarea în misiuni internaționale constituie un plus de experiență, transfer de cunoștințe și coeziune în rândul forțelor Armatei Naționale. Prin angajarea în eforturile ONU de menținere a păcii și securității internaționale, Republica Moldova se transformă dintr-un stat beneficiar într-un stat generator și furnizor de securitate”, a menționat Președintele Parlamentului.
Președintele Parlamentului a mulțumit militarilor pentru devotamentul cu care promovează imaginea Republicii Moldova în operațiunile de pacificare și a adus un omagiu sacrificiului pacificatorilor. De asemenea, patru militari au fost decorați pentru merite deosebite.
”Participarea militarilor noștri la operațiuni de menținere a păcii dă pondere eforturilor de politică externă ale Republicii Moldova, în calitate de stat membru al Națiunilor Unite, de a promova, alături de comunitatea internațională, pacea, stabilitate, securitate, precum și soluționarea pașnică a conflictelor și suportul post-conflict pentru statele aflate în dificultate”, a declarat Andrian Candu.
La eveniment au mai participat Viceministrul Apărării, Gheorghe Galbura, coordonatoarea rezidentă ONU și reprezentanta permanentă PNUD în Republica Moldova, Dafina Gercheva, atașații militari acreditați la Chișinău, militarii Armatei Naționale, participanți la misiuni de menținere a păcii sub egida ONU.
Militarii Armatei Naționale participă, de 20 de ani, în operațiuni de menținere a păcii în Coasta de Fildeş, Liberia, Sudan, Sudanul de Sud, Republica Central Africană, Kosovo, Bosnia și Herțegovina, Macedonia, Irak, Georgia, Tadjikistan, Ucraina, cu un total de 300 de ofițeri și subofițeri.
Doina Secrieru
Si daca avem surse si colaborare cu statele care ne ofera aceasta posibilitate, eu cred ca multi miliatri ar vrea sa mearga pe aceasta cale.
Candu mereu susține pe cei care merită și are tendințe de a fi un președinte de țară dar nu a legislativului!
Mai întîi treceți la armată prin contract domnule Candu, după care vorbiți despre creșterea militarilor antrenați în misiuni pacificatoare.
Noi avem nevoie de întărit relațiile cu partenerii strategici, gen NATO, doar așa ne putem crește capacitatea de securitate și apărare, ulterior ne putem gîndi și la asemenea misiuni pacificatoare.