Aproape 2 mii de petiții și solicitări – adresate Parlamentului, în I semestru al anului curent

Aproape 2 mii de petiții și solicitări – adresate Parlamentului, în I semestru al anului curent

Persoanele fizice și juridice au adresat Parlamentului Republicii Moldova 1904 petiții și solicitări verbale, în I semestru al anului 2017.  Datele se conțin în raportul statistic al instituției pentru această perioadă, informează Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova.

Din numărul total de solicitări,  1613 au fost petiții scrise și 291 au fost adresări verbale. Petiţiile au fost formulate în scris şi transmise prin poştă, inclusiv în formă electronică sau expuse direct în cadrul audienţelor. Cetățenii și instituțiile au semnalat prin intermediul solicitărilor peste două mii de probleme în diferite domenii.

Tematica problemelor abordate se referă în special la asigurarea respectării legislației în domeniul juridic, cel al protecţiei sociale și asistenței medicale. În 117 cazuri persoanele fizice și juridice au fost solicitat interpretarea legislației, explicații referitor la aplicarea normelor de drept. Propunerile privind perfecționarea legislației au fost abordate în 157 de solicitări. Petiționarii insistă să fie operate  modificări și completări a actelor legislative ce țin de protecția socială a populației, incluziunea socială a persoanelor cu dizabilități etc.

Alte problematici abordate țin de activitatea  administrației publice centrale și locale, domeniul gospodăriei comunale, chestiuni privind raporturile de muncă, instruirea şi educaţia copiilor, problemele financiare etc. Conform criteriului teritorial, cele mai multe petiții, peste o mie au adresat locuitorii municipiului Chișinău. Un număr impunător de probleme au semnalat și locuitorii din raioanele Orhei, Rezina, municipiul Bălți, Soroca, Strășeni, Drochia și Taraclia.

Amintim că pe parcursul acestui an a fost lansat  sistemul informatic destinat gestiunii petiţiilor adresate Parlamentului Republicii Moldova  – e-Petiţii. Acesta permite gestiunea automatizată a proceselor și informaţiei privind petiţiile expediate instituției.

În aceeași perioadă a anului 2016, persoanele fizice și juridice au adresat Parlamentului 2235 de petiții și adresări verbale.

Mihaela Rotari

 

Share