Drumul care duce spre spitalul raional Orhei – dat în exploatare (foto)

Drumul care duce spre spitalul raional Orhei – dat în exploatare (foto)

Locuitorii orașului Orhei, dar și a altor localități din preajmă, nu vor mai fi nevoiți să se deplaseze la spitalul raional pe un drum deteriorat. Străzile Negruzzi şi Orheiul Vechi din centrul orașului Orhei au fost reparate din temelie şi date în exploatare.

Potrivit paginii web a Primăriei, evenimentul festiv s-a desfășurat în aplauzele locuitorilor orașului Orhei, care așteptau acest moment de 20 de ani.

La eveniment a participat Viceprimarul pe domeniul infrastructurii Reghina Apostolova și Inna Popenco, candidat din popor, desemnat la funcția de Președinte al Republicii Moldova.

Potrivit Innei Popenco: „Strada Negruzzi nu a mai fost reparată timp de 20 de ani, era într-o stare de pericol pentru transportarea medicală, pentru transportarea pacienţilor şi pentru traficul oamenilor”.

Lucrările de reparație capitală a străzii Negruzzi, cu o lungime de 1 km 200 de metri și a străzui Orheiul Vechi, cu o lungime de peste 600 m , au durat în jur de o lună şi jumătate.

Acestea au inclus nivelarea cu autogreiderul și acoperirea cu pietriș. După aceasta toate tronsurile de drum vor fi acoperite cu un strat de până la 10 cm de asfalt fierbinte.

Totodată, pe lângă modernizarea carosabilului, au fost amenajate și trotuarele pentru pietoni.

Reabilitarea drumurilor în orașul Orhei este o prioritate pentru autorităţile publice locale.

În prezent, în oraş, se desfășoară lucrări de reabilitare capitală a mai multor drumuri.

p06a8205_3069781 p06a8219_7310633 p06a8221_4994044 p06a8289_6252078 p06a8308_9286274 p06a8368_2937407 p06a8417_6109108 p06a8515_8397887 p06a8571_8722649

Maria Roșca

Share