Galbur: Este necesară îmbunătățirea mecanismului național de coordonare a expertizei legislative oferite de Consiliul Europei

Galbur: Este necesară îmbunătățirea mecanismului național de coordonare a expertizei legislative oferite de Consiliul Europei

Viceprim-ministrul, Ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Andrei Galbur, a participat astăzi la cea de-a doua reuniune a Comitetului Director pentru evaluarea finală a implementării Planului de acțiuni al Consiliului Europei privind susținerea reformelor democratice în Republica Moldova pentru 2013-2016, care s-a desfășurat la Chișinău, în incinta Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene.

Potrivit unui comunicat de presă, la sesiunea de inaugurare a evenimentului a luat parte Preşedintele Comisiei parlamentare politică externă şi integrare europeană, Preşedinte al delegaţiei Republicii Moldova la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei Valentina Buliga.

În cadrul reuniunii, reprezentanţii Consiliul Europei şi instituţiilor naţionale au efectuat un schimb de opinii cu privire la impactul proiectelor finalizate şi celor în derulare şi au punctat următoarele acţiuni și priorități ce urmează a fi incluse în noul Plan de acțiuni Republica Moldova-Consiliul Europei.

În luarea sa de cuvânt, șeful diplomației moldovenești s-a referit la impactul implementării proiectelor de asistență, necesitatea îmbunătățirii mecanismului național de coordonare a expertizei legislative oferite de Consiliul Europei, perspectivele de consolidare a protecţiei drepturilor omului la nivel naţional.

MAEIE amintește că, Planul de acțiuni al Consiliului Europei privind susținerea reformelor democratice în Republica Moldova pentru 2013-2016 are drept scop susţinerea implementării reformelor în domeniile prioritare: Funcţionarea instituţiilor democratice şi buna guvernare; Reforma sectorului justiției şi independenţa sistemului judiciar; Protecţia şi promovarea drepturilor omului; Libertatea şi pluralismul mass-media; Democraţia locală şi descentralizarea; Măsurile de consolidare a încrederii între cele două maluri ale Nistrului.

Doina Secrieru

Share