Liliana Palihovici: Avem drepturi egale și acest lucru este incontestabil
Vicepreședintele Parlamentului Liliana Palihovici a participat la lucrările Conferinţei Internaţionale știinţifico-practice „5 ani de la ratificarea Convenţiei ONU cu privire la drepturile persoanelor cu dizabilităţi. Analiza aspectelor juridice şi practice”. Evenimentul a fost organizat la inițiativa Oficiului Avocatului Poporului din Republica Moldova, în parteneriat cu Institutul Naţional al Justiţiei.
Vicepreședintele Parlamentului a subliniat necesitatea implicării familiilor în educarea generațiilor tinere prin respectarea valorilor general-umane, inclusiv de toleranță și non-discriminare, precum și promovarea unei atitudini pozitive față de persoanele cu dizabilități.
„Oriunde ne aflăm, trebuie să tratăm egal persoanele care au o anumită dizabilitate. Avem drepturi egale și acest lucru este incontestabil”, a declarat Liliana Palihovici.
Vicepreședintele Parlamentului a apreciat organizarea unor asemenea evenimente în Republica Moldova, subliniind importanța identificării soluțiilor viabile pentru asigurarea drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanelor cu dizabilități.
„În numele Parlamentului Republicii Moldova îmi exprim tot respectul pentru cei care muncesc în domeniu, experții și funcționarii care ne-au acordat sprijinul necesar în elaborarea și adoptarea unui șir de legi necesare, menite să îmbunătățească și să reglementeze situația persoanelor cu dizabilități, precum și partenerilor externi care au oferit suport financiar și modele de bune practici europene”, a menționat Liliana Palihovici.
Maria Roşca