MAIA a desemnat „Cel mai competent mecanic”

MAIA a desemnat „Cel mai competent mecanic”

 Concursul republican al elevilor care își fac studiile la colegiile cu profil agricol, cu genericul „Cel mai competent mecanic”, a avut loc în perioada 26 – 27 aprilie, în incinta Colegiului Tehnic Agricol din Svetlîi, Comrat.

La concurs au participat elevi de la Colegiul Tehnic Agricol din Soroca, Colegiul Agroindustrial din Ungheni, Colegiul Agroindustrial „Gheorghe Răducanu” din Grinăuți și Colegiul Tehnic Agricol din Svetlîi.
Programul etapei republicane a concursului a inclus 3 probe:
–    prezentarea instituției de învățământ;
–    evaluarea cunoștințelor teoretice ale participanților la concurs (timp de 40 minute, concurenții au completat testul răspunzând la 20 întrebări din conținutul disciplinelor: Tractoare și automobile, Mașini agricole, Exploatarea parcului de mașini și tractoare, Regulamentul circulației rutiere);
–    evaluarea practică unde competențele participanților au fost evaluate în baza a două sarcini (rezolvarea unei situații de producție; pregătirea pentru lucru și reglarea agregatului pentru îndeplinirea unei operații tehnologice).
Astfel, câștigătorul concursului și deținătorul titlului de „Cel mai competent mecanic” a devenit Vasile Cimpoieș, elev la Colegiului Tehnic Agricol din Svetlîi. Locul doi l-a obținut Ghenadie Velișco, Colegiul Tehnic Agricol din Svetlîi, urmat de Gheorghe Munteanu de la Colegiul Tehnic Agricol din Soroca, deținătorul locului trei.
Concursul republican al elevilor care își fac studiile la colegiile cu profil agricol, cu genericul „Cel mai competent mecanic” este organizat de Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA) cu scopul de a promova profesiile din domeniul specialităților agricole. Prin organizarea unor astfel de evenimente se mizează pe sporirea atractivității și accesului la învățământul profesional tehnic post secundar; perfecționarea măiestriei profesionale și mărirea atractivității specialității „Mecanizarea agriculturii”; formarea deprinderilor practice şi dezvoltarea cunoștințelor teoretice a viitorilor specialiști în mecanică agricolă; educarea responsabilității pentru deciziile proprii și calitatea lucrului îndeplinit; fortificarea relațiilor de colaborarea între instituțiile profesional tehnice din subordinea Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare.

p p3 p4 p5

Maria Roșca

Share