Ministerul Educației acționează: Sancțiuni pentru persoanele care au publicat itemi de la examen
Ministerul Educației a sesizat Inspectoratul General al Poliției și a solicitat sancționarea tuturor persoanelor fizice și juridice, inclusiv a unor instituții de presă, care au publicat itemi din testul de examen la matematică pentru clasa a IX-a, care s-a desfășurat ieri, 8 iunie. În urma unei cercetări interne realizate de colaboratorii Ministerului Educației, au fost identificați trei candidați de la un liceu din capitală care au fotografiat cu telefonul mobil conținutul testelor și l-au plasat pe rețelele de socializare. Testele elevilor respectivi vor fi anulate.
Ministerul Educației va cere și sancționarea persoanelor responsabile de organizarea examenelor, dacă se va dovedi că au admis sau au favorizat aceste nelegalități.
Menționăm în context că, potrivit Codului contravențional, publicarea subiectelor examenului de bacalaureat și/sau a celor de absolvire a ciclului gimnazial, precum și a soluțiilor la acestea pînă la începutul examenului sau pe durata desfășurării lui se sancționează cu amendă.
În cazul persoanelor fizice amenda constituie 50-150 de unități convenționale, adică 1000-3000 lei, în timp ce pentru persoanele juridice – 250-400 de unități convenționale, adică 5000-8000 lei. Amenzi cuprinse între 5000-8000 de lei vor plăti și persoanele cu funcție de răspundere care vor admite astfel de fraude, totodată acestea urmînd să fie private și de dreptul de a deține anumite funcții sau de dreptul de a desfășura anumite activități pe un termen de la 3 luni la un an.
Precizăm că Ministerul Educației va continua investigația și, în cazul în care vor identificate și alte persoane ce au publicat testele și/sau soluțiile la acestea, vor fi sesizate organele de anchetă.
Ministerul Educației solicită tuturor persoanelor implicate în desfășurarea examenelor să dea dovadă de corectitudine și etică profesională.
*Foto simbol
Mihaela Rotari