Ministerul Educației ia atitudine față de tentativele de corupție

Ministerul Educației ia atitudine față de tentativele de corupție

Ministerul Educației nu tolerează actele de corupție în procesul de înscriere a copiilor la grădiniță și solicită Direcției generale educație tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău(DGETS) să înainteze Centrului Național Anticorupție și Comisiei Naționale de Integritate un demers privind investigarea cazurilor semnalate recent în mass-media. Dacă se va dovedi că directorii sau angajații grădinițelor nominalizate au cerut bani ori alte favoruri de la părinți pentru a înscrie copii la grădiniță, atunci vor fi sancționați conform prevederilor legislative”. Anunțul a fost făcut de Valentin Crudu, șef de direcție la Ministerul Educației, în cadrul unei ședințe cu managerii instituțiilor de învățământ preșcolar din mun. Chișinău, organizată ieri, 21 aprilie 2016, de DGETS, potrivit unui comunicat de presă.

Valentin Crudu le-a transmis celor prezenți mesajul ministrului educației Corina Fusu, în care se menționează că Ministerul nu admite ca asemenea practici să rămână nesancționate. ”Oricâte regulamente, circulare, metodologii sau ordine am aproba, prin tolerarea tacită a încălcărilor și trecerea cu vederea a tentativelor sau cazurilor de corupție, aceste documente devin simple hârtii. Înțelegem că insuficiența surselor financiare, precum și salariile mici pe care le primesc angajații din învățământul preșcolar favorizează actele de corupție, însă nimeni nu are dreptul să bage mâna în buzunarele părinților.”

Șeful Direcției învățământ preuniversitar a Ministerului Educației a mai informat că,  începând cu anul 2018, se preconizează ca grădinițele să treacă la formula de finanțare per copil, ceea ce va permite utilizarea mai eficientă a resurselor, conform necesităților fiecărei instituții în parte. În context, rolul managerului va fi unul crucial, deoarece de abilitățile lui va depinde buna organizare și desfășurare a activității grădiniței.

Valentin Crudu s-a referit și la legalitatea colectării banilor prin intermediul asociațiilor de părinți. ”În municipiul Chișinău activează peste 300 de instituții de învățământ general, iar oficial sunt înregistrate doar 101 asociații de părinți. Deși se știe că majoritatea școlilor și grădinițelor beneficiază de suport financiar din partea părinților, apare fireasca întrebare privind legalitatea colectării acestor bani. Nu putem nega faptul că resursele financiare din bugetul de stat alocate pentru educație sunt insuficiente, iar cu suportul părinților au fost făcute mai multe lucruri bune pentru școală sau grădiniță. Totuși, contribuția bănească a părinților trebuie să fie benevolă și banii trebuie gestionați în mod transparent, inclusiv prin prezentarea rapoartelor financiare detaliate, or, părinții au dreptul să știe cum s-au cheltuit acești bani”, a precizat sursa citată.

Ministerul Educației a solicitat DGETS să instituie o comisie formată din specialiști ai serviciului juridic, serviciului de audit și să demareze o anchetă internă pe marginea cazurilor nominalizate în presă. De asemenea, ministerul se adresează autorităților publice municipale să examineze posibilitatea de a utiliza pentru înscrierea copiilor la grădiniță instrumente moderne, care să excludă la maximum contactul cu angajații din sectorul public, fapt ce ar reduce nivelul corupției.

Potrivit datelor statistice, în mun. Chișinău activează 157 de instituții de învățământ preșcolar, ele fiind frecventate de peste 38 500 copii.

dsc_0020 dsc_0023_0

Maria Roșca

Share