Ministrul Apărării, la întrevedere cu omologul său român. Ce subiecte au discutat
Ministrul Apărării, Eugen Sturza, s-a întâlnit astăzi, la Constanţa, cu omologul său român, Mihai Fifor, transmite Oficial.
Cei doi oficiali au discutat despre securitatea regională, colaborarea dintre Republica Moldova şi România pe dimensiunea apărării, perspectivele de intensificare a relaţiilor de cooperare dintre armatele celor două ţări, precum şi parteneriatele Republicii Moldova cu NATO şi UE.
Ministrul Sturza l-a informat pe omologul său român despre acţiunile iniţiate şi derulate de conducerea instituţiei de apărare în contextul reformei Armatei Naţionale, cu accent pe punerea în aplicare a pachetului de Consolidare a Capacităţilor de Apărare (DCBI), profesionalizarea Armatei Naţionale şi îmbunătăţirea protecţiei sociale a militarilor şi angajaţilor civili.
În acest sens, Eugen Sturza a apreciat sprijinul României în realizarea obiectivelor de modernizare a Armatei Naţionale, inclusiv prin acordarea burselor de studii pentru instruirea ofiţerilor şi subofiţerilor noştri în instituţiile de învăţământ de profil. Ministrul Sturza a mulţumit şi pentru oportunităţile de pregătire a militarilor moldoveni, împreună cu cei români, în cadrul exerciţiilor bilaterale şi multinaţionale desfăşurate în Republica Moldova, România, Germania, Ucraina, Bulgaria.
Eugen Sturza a menţionat şi ajutorul oferit de Guvernul României la implementarea proiectelor sociale direcţionate spre siguranţa cetăţenilor din Republica Moldova, cum ar fi Proiectul NATO de distrugere a pesticidelor, proiect gestionat de Armata Naţională.
La rândul său, ministrul Mihai Fifor a declarat că relaţiile de colaborare moldo-română pe dimensiunea apărării au înregistrat progrese importante de-a lungul timpului. În acest sens, ministrul român al Apărării a specificat că va continua să sprijine Armata Naţională a Republicii Moldova, în special în ceea ce priveşte reforma iniţiată de instituţie în acest an.
Ministrul Fifor a adăugat că România va fi alături de ţara noastră în parcursul său european şi a pledat pentru intensificarea colaborării în domeniul apărării.
La Constanţa, ministrul Apărării a participat la festivităţile prilejuite de Ziua Marinei Române, eveniment organizat de Forţele Navale.
De notat că, ministrul Eugen Sturza se află în perioada 14-15 august curent într-o vizită de lucru în România, la invitaţia ministrului român al Apărării Naţionale, Mihai Fifor.
Mihaela Rotari