Ministrul Vasile Bîtca va efectua o vizită oficială la București

Ministrul Vasile Bîtca va efectua o vizită oficială la București

Vasile Bîtca, ministrul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor va efectua, vineri, 19 februarie 2016, o vizită oficială la București, la invitația Viceprim-ministrului, Ministrului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice alRomâniei, Vasile Dîncu, anunță Serviciul de presă al Ministerului Dezvoltării regionale și Construcțiilor.

Cei doi oficiali vor discuta despre consolidarea cooperării bilaterale în vederea implementării unor proiecte pilot pentru dezvoltarea comunităţilor locale din țara noastră, prin prisma dezvoltării regionale. De asemenea, la inițiativa părții române se va discuta despre crearea unui Fond de Garantare al Investiţiilor române în Republica Moldova.

Totodată, în cadrul dialogului bilateral se vor identifica premisele de inițiere a unor noi Acorduri de colaborare între Agenţiile pentru Dezvoltare Regională din Republica Moldova și România, precum și se vor identifica posibilitățile de acordare a mijloacelor financiare disponibile pentru finanţarea proiectelor, în baza unui ajutor financiar nerambursabil în valoare de 100 milioane de euro acordat de România Republicii Moldova, conform Acordului interguvernamental privind implementarea programului de asistenţă tehnică şi financiară.

Întrevederea va avea loc la Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (MDRAP) din București, Str. Apolodor, nr. 17, Latura Nord, Sector 5.

 

Maria Roșca

Share