Percheziții ale SIS și Procuraturii: Arme şi muniţii păstrate şi reparate ilegal

Percheziții ale SIS și Procuraturii: Arme şi muniţii păstrate şi reparate ilegal

Urmare a continuării măsurilor de investigaţii iniţiate în privinţa acţiunilor ilicite de deţinere şi comercializare a armelor şi muniţiilor, comunicate la 25 mai, de către Serviciul de Informaţii şi Securitate de comun cu Procuratura Generală a fost documentat un caz similar.

Potrivit unui comunicat al SIS, la 26 mai, au fost efectuate percheziţii la domiciliul unui bărbat originar din raionul Ialoveni, suspectat de păstrarea muniţiilor şi substanţelor explozive, precum şi repararea ilegală a armelor.

În cadrul percheziţiilor au fost depistate şi ridicate 103 cartuşe de calibru 7,62 mm şi 7,92 mm, 2 grenade defensive de model F1, precum şi un încărcător cu cartuşe pentru puşca- mitralieră „Degteariov”.

În prezent, acţiunile menţionate sunt examinate în baza prevederilor art. 290 Cod Penal al Republicii Moldova pe faptul „purtării, păstrării, fabricării, reparării sau comercializării ilegale a armelor şi muniţiilor, sustragerii lor”. În cazul în care vina suspectului va fi demonstrată, acesta riscă de la 2 la 7 ani de detenţie.

Doina Secrieru

Share