Președintele Parlamentului a lansat ideea creării unei agenții specializate în integrare europeană

Președintele Parlamentului a lansat ideea creării unei agenții specializate în integrare europeană

“Nu există un model mai bun de dezvoltare decât cel pe care ni-l oferă Uniunea Europeană. Este un exemplu al instituțiilor puternice, care, în activitatea lor, pun accent pe aplicarea legii, dar nu pe factorul uman. Chiar dacă, după primul an de implementare a Acordului de Asociere, nu se simt încă rezultate pentru cetățeanul de rând, ele nu vor întârzia să apară”.

Declarația a fost făcută de Președintele Parlamentului Andrian Candu, care a participat, în calitate de invitat special, la cea de-a treia ediție a Forumului anual de dezbateri pe integrarea europeană a Republicii Moldova.

Speakerul a declarat că, chiar dacă există o statistică bună în armonizarea legislației naționale la acquis-ul comunitar, precum și în implementarea unor acțiuni prevăzute de Acordul de Asociere și cel de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător, totuși cetățenii Republicii Moldova nu resimt o creștere a nivelului de trai. Andrian Candu consideră că ar trebui revizuite prioritățile agendei de  integrare europeană și relansată reforma justiției, a sectorului bancar și a luptei împotriva corupției.

 “Probabil este cazul să resetăm agenda de integrare europeană pentru că realitățile de astăzi sunt diferite de cele care existau acum un an și să revizuim prioritățile în implementarea Acordului de Asociere și al celui de liber schimb. Este cazul să ne gândim și la unele mecanisme interne, care ar concentra toate eforturile pentru o implementare mai rapidă și mai calitativă a Acordului de Asociere. Bineînțeles că și factorul extern contează în implementarea Acordului de Asociere”, a punctat Andrian Candu. 

 În context, Președintele Parlamentului a lansat ideea creării unei agenții specializate în integrare europeană, după modelul altor state, care, la nivel central, ar coordona toate acțiunile de implementare a Acordului de Asociere.

Andrian Candu s-a referit și la prioritățile legislative legate de implementarea Acordului de Asociere, conținute în Programul legislativ de realizare a angajamentelor de transpunere asumate în cadrul Acordului de Asociere dintre Republica Moldova și UE, ce urmează a fi implementat în perioada2015-2016.

În mesajul adresat participanților la eveniment, Speakerul s-a referit și la ultimele evoluții de pe arena politică din țară. ”E o provocare ceea ce se întâmplă pe arena politică, iar dezamăgirea este mare, atât în clasa politică, cât și în instituțiile statului, în procedurile existente, în sistem etc. Dezamăgirea se datorează unor lupte interne și a competițiilor nesănătoase între partidele politice”, a spus Andrian Candu.

Speakerul a mai precizat că astăzi încep negocierile pentru constituirea unei noi majorități parlamentare, astfel încât, în cel mult trei săptămâni, să fie învestit un Guvern, care ar avea obiective clare legate, în mod special, de integrarea europeană și implementarea Acordului de Asociere.

”Chiar dacă situația e dificilă, vom reuși să recuperăm din încrederea cetățenilor și a partenerilor de dezvoltare. Printr-un efort considerabil în implementarea Acordului de Asociere și obținerea calității de membru al UE vom reuși să creăm și instituții puternice – aceasta ar trebui să fie prioritatea clasei politice în perioada următoare: instituții mai puternice, inclusiv cele legate de media și de lupta împotriva corupției”, a subliniat Andrian Candu.

 În cadrul celor trei ateliere de discuții ale Forumului sunt dezbătute prioritățile și provocările implementării Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană, securitatea națională și libertatea de expresie, progresele înregistrate în reforma justiţiei și lupta cu corupția. La eveniment participă oficiali din Republica Moldova și UE, politicieni, formatori de opinie, reprezentanți ai societății civile, ai partidelor politice și ai instituțiilor internaționale. Forumul este organizat de Asociația pentru Politică Externă, Asociația Friedrich-Ebert-Stiftung, în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene.

 385A2665 385A2666

Mihaela Rotari

Share