Prioritățile agendei de implementare a DCFTA pentru anul 2016, anunțate de Ministerul Economiei

Prioritățile agendei de implementare a DCFTA pentru anul 2016, anunțate de Ministerul Economiei

Transpunerea actelor UE în legislaţia naţională pe 27 de domenii, valorificarea acordurilor comerciale, obținerea dreptului de export pe piața europeană a produselor de origine animalieră – acestea sunt prioritățile agendei de implementare a DCFTA pentru anul 2016, anunțate în cadrul briefingului de astăzi de Inga Ionesii, directorul Direcției generale cooperare economică internațională a Ministerului Economiei.

Printre prioritățile enunțate de Inga Ionesii este ratificarea Acordului de Liber Schimb cu Turcia, negocierea acordurilor de promovarea și protejare reciprocă a investițiilor cu un șir de țări, inclusiv cu Japonia. De asemenea, a fost menționată negocierea unui Acord de comerț Liber cu Egiptul, Indonezia, Iran, Siria.În ceea ce privește rezultatele primului an de aplicare provizorie a Acordurilor de Asociere şi de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător (AA/DCFTA), Inga Ionesii a menționat progrese la mai multe capitole ale DCFTA, precum energetica, fiind adoptată în I-a lectură Legea nouă privind gazele natural, dar și cea a energie electrice, aprobată de Guvern; infrastructura calității cu legile noi privind metrologia, supravegherea pieței – adoptate în prima lectură de Parlament, dar și legislația orizontală, aprobată de Guvern; achiziții publice prin adoptarea Legii nr.131, servicii informaționale prin adoptarea Legii poștei; concurență, administrare vamală etc. Astfel, nivelul de realizare al acţiunilor planificate din Planul Naţional de Acţiuni pentru implementarea Acordului de Asociere RM-UE (PNAAA) 2014-2016, pentru titlul V, , în perioada 1 septembrie 2014 – decembrie 2015, a fost îndeplinit în proporţie de 56 % -168 acțiuni, din totalul cca 300.

Principalele progrese înregistrate în implementarea angajamentelor din DCFTA pe segmental energeticii constituie diversificarea căilor de aprovizionare cu resurse energetice în domeniul gazului prin construcţia şi darea în exploatare a conductei Ungheni-Iaşi. Totodată, a fost asigurat cadrul juridic necesar realizării proiectelor interconectării rețelelor de gaze naturale și energie electrică din RM și România, prin semnarea la 21 mai 2015 a Memorandumului de Înțelegere între Guvernul RM și Guvernul României.

O altă realizare importantă ține de semnarea Acordului privind participarea la Programul pentru Competitivitatea Întreprinderilor şi a Întreprinderilor Mici şi Mijlocii 2014–2020 (COSME). Astfel, Moldova a devenit prima țară membră a Parteneriatului Estic ce aderă la COSME. De asemenea, a fost menținut un dialog economic constructiv cu partenerii de dezvoltare.

În acest context, la Chișinău a avut loc prima reuniune a Sub-comitetului RM-UE pentru cooperare economică, în cadrul căreia au fost abordate un șir de subiecte privind accelerarea cooperării, implementarea reformelor, precum și posibilitatea acordării asistenței financiare în cadrul suportului bugetar.

Negocierile RM cu FMI asupra unui nou Acord de finanţare este un alt subiect important pe agenda discuţiilor, interesul faţă de care a fost menţinut pe parcursul anului, în special în contextul programelor de suport bugetar acordate de UE.

În domeniul serviciilor financiare a fost evidențiată lansarea Proiectul twinning de asistenă UE „Consolidarea capacității Băncii Naționale a Moldovei în domeniul reglementării și supravegherii bancare” , iar pe segmental achizițiilor publice – elaborarea Foii de Parcurs pentru implementarea Acordului de Asociere RM-UE privind achiziţiile publice și aprobarea Legii 131 privind achizițiile publice, care va intra în vigoare la 01.05.2016.

Un subiect important al anului 2015 a constituit identificarea soluțiilor pentru extinderea aplicării Titlului V din Acordul de Asociere RM-UE (Comerț și aspecte legate de comerț) din 1 ianuarie 2016 pe întreg teritoriul Republicii Moldova. Urmare consultărilor, UE a publicat în Jurnalul Oficial Decizia Consiliului de Asociere RM-UE privind aplicarea titlului V din Acordul de Asociere UE-RM. Decizia are la bază un set de măsuri de facilitare a comerțului cu UE în regiunea transnistreană, convenit cu Tiraspolul, 40% din exporturile Transnistriei fiind orientate spre piața UE și alte 35% către piața Moldovei. În acest sens, se preconizează pe parcursul anului curent organizarea ședinței Grupului de lucru pe economie și discutarea aspectelor legate de implementarea foii de parcurs cu raportarea realizărilor înregistrate de partea transnistreană.

Referitor la accesul pe piață al mărfurilor și valorificarea contingentelor tarifare la export în UE, în ianuarie – noiembrie 2015 exporturile de mărfuri destinate țărilor UE au însumat 1119,3 mil. dolari SUA, deținând o cotă de 62,1% în total exporturi, în timp ce importurile din țările Uniunii Europene s-au cifrat la 1797,3 mil. dolari SUA, deținând o pondere de 49,5% în total importuri.

Principalii parteneri europeni pentru exporturi sunt Romania, Italia, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlanda de Nord, Germania, Franța, Polonia, Olanda și pentru importuri: Romania, Germania, Italia și Polonia.

Informaţia detaliată privind realizarea fiecărei măsuri poate fi accesată pe platforma online de raportare PlanPro pe pagina https://monitorizare.gov.md/reports/

 

Doina Secrieru

 

Share