Proiectul Legii cu privire la Procuratură va fi aprobată până la finele sesiunii parlamentare
Parlamentul va aproba proiectul Legii cu privire la Procuratură până la finele sesiunii curente de primăvară. Declarația a fost făcută de Președintele Parlamentului Andrian Candu la deschiderea Conferinței Internaționale ”Reformarea Procuraturii în Republica Moldova”.
În cadrul conferinței a fost prezentat și discutat proiectul Legii cu privire la Procuratură, elaborat în vederea implementării Concepției de reformă a Procuraturii și ajustat în baza recomandărilor Comisiei de la Veneția. La dezbateri au participat Ministrul Justiției Vladimir Grosu, Procurorul General Corneliu Gurin, deputați, diplomați, reprezentanți ai partenerilor de dezvoltare, ai societății civile și ai mediului academic.
Președintele Parlamentului Andrian Candu a menționat că societatea așteaptă reforma Procuraturii, care este una din cele mai importante elemente din reforma justiției. Potrivit Speakerului, proiectul Legii cu privire la Procuratură trebuie să ajungă cât mai rapid în Parlament, deoarece există voință politică pentru a fi adoptat în lectură finală până la sfârșitul lunii iulie.
”Există un concept și un proiect de lege deja aproape finalizat, sunt și opiniile Comisiei de la Veneția, iată de ce este cazul să nu mai pierdem timpul și să expediați proiectul de lege Parlamentului în așa fel încât să reușim să depunem toate eforturile necesare pentru ca, până la finele acestei sesiuni parlamentare, proiectul de lege să fie aprobat. Probabil este cazul să mai tăiem din procedurile administrative astfel încât să accelerăm procesul”, a declarat Andrian Candu.
Proiectul Legii cu privire la Procuratură urmează a fi transmis Guvernului pentru aprobare până la sfârșitul lunii aprilie, iar ulterior va fi expediat Parlamentului pentru dezbatere și aprobare.
În legislatura anterioară a Parlamentului, Andrian Candu a fost Președintele Grupului de lucru privind reforma Procuraturii, structură creată cu scopul de a sistematiza, dezbate și definitiva propunerile pe marginea proiectului Conceptului de reformare a Procuraturii și a elabora inițiativele de modificare a legislației ce vizează activitatea Procuraturii.
Doina Secrieru