R.Moldova și Franța vor reînnoi Acordul existent de colaborare între ministerele Agriculturii
În prima jumătate a zilei de azi, Ministrul Ion Sula, a avut o întrevedere, la biroul său, cu E.S. Pascal Vagocne, Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Franceze în Republica Moldova.
Interlocutorii au făcut o retrospectivă a relaţiilor bilaterale în domeniul agroindustrial, referindu-se, în special, la perspectivele şi oportunităţile de colaborare între cele două ţări.
În context, a fost adusă în evidenţă importanţa investiţiilor în sectoare cu vast potenţial de dezvoltare: fructe şi legume, procesarea lor, agricultura organică, producerea plantelor etero-oleaginoase, dezvoltarea rurală etc.
S-a accentuat şi pe necesitatea extinderii colaborării între instituţiile din domeniul cercetării şi ştiinţei, precum şi sistemul educaţional, cu prioritate, din domeniul vitivinicol, cum ar fi Colegiul de Viticultură şi Vinificaţie din Moldova şi instituţii similare din Franţa.
Oficialii au convenit a contribui la dezvoltarea activităţilor promoţionale comune: participarea la expoziţii, târguri, organizarea unor degustări şi prezentări de vinuri şi produse agroalimentare moldoveneşti în Franţa.
Părţile vor revizui şi cadrul legal bilateral, în vederea reînnoirii Acordului existent de colaborare între ministere, sau semnării unui nou document, în care vor fi incluse priorităţile actuale de cooperare în domeniu.
Ambasadorul Vagocne, a fost însoţit la întrevedere de către Nicolas Perrin, ataşat pe agricultură din cadrul Ambasadei franceze şi Jacques Thibaud, membru ONG „CVO” în domeniul veterinar.
Doina Secrieru