Reprezentantul Special al Președintelui în exercițiu al OSCE din partea Austriei și-a încheiat vizita la Chișinău și Tiraspol

Reprezentantul Special al Președintelui în exercițiu al OSCE din partea Austriei și-a încheiat vizita la Chișinău și Tiraspol

Reprezentantul Special al Președintelui în exercițiu al OSCE din partea Austriei pentru procesul de reglementare transnistreană, Wolf Dietrich Heim, și-a încheiat vizita la Chișinău și Tiraspol, potrivit unui comunicat de presă.

Pe 18 ianuarie, Ambasadorul Heim s-a întâlnit la Chișinău cu Președintele Parlamentului Andrian Candu, Prim-ministrul Pavel Filip, Viceprim-ministrul pentru reintegrare și reprezentantul politic al Republicii Moldova Gheorghe Bălan și Viceministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene Lilian Darii.

Pe 19 ianuarie, Reprezentantul Special s-a întâlnit la Tiraspol cu liderul Vadim Krasnoselski, șeful Sovietului Suprem Alexandr Șcerba si negociatorul principal din partea Transnistriei Vitali Ignatiev

De asemenea, în cadrul vizitei, Ambasadorul Heim a avut întrevederi cu ambasadorii acreditați ai Federației Ruse și Ucrainei (mediatori), precum și ai Uniunii Europene și Statelor Unite (observatori), ca parte a eforturilor coordonate ale partenerilor internaționali în formatul „5+2” pentru a sprijini părțile în avansarea procesului.

Mihaela Rotari

Share