Scandal uriaș! Trei preoți din Moldova, reținuți pentru că ar fi șantajat un episcop

Scandal uriaș! Trei preoți din Moldova, reținuți pentru că ar fi șantajat un episcop

Scandal uriaș în Biserica Ortodoxă Română, după ce trei preoți din Moldova au fost reținuți de DNA pentru 24 de ore. Prelații sunt acuzați de șantaj, fie pentru a obține o avansare în ierarhia bisericească, fie pentru a obține 50.000 de euro.

Preoții din județul Vaslui, care a fost reținuți, sunt acuzați că l-ar fi șantajat pe episcopul Hușilor cu un film în care slujutorul Domnului ar apărea în ipostaze indecente, alături de elevi de la seminarul teologic sau de alți prelați. Potrivit vremeanoua.ro, episcopul Corneliu Onilă a depus o plângere la Procuratură prin care îi acuza pe Sebastian Cristi Jitaru, preot arhimandrit în cadrul Catedralei Episcopale a Huşilor, împreună cu preotul Gheorghe Damian şi Răzvan Bumbu au încercat să-l şantajeze pentru a obţine o funcţie de episcop vicar, respectiv 50.000 de euro.

Procurorii DNA, sprijiniți de jandarmi, au deschis în locuințele preoților Bumbu și Damian și au cerut să le fie puse la dispoziție telefoane mobile, memory stick-uri și calculatoare.

Întreg scandalul ar fi pornit de la un film în care episcopul Corneliu Onilă ar fi fost suprinse în ipostaze compromițătoare. Imaginile ar fi ajuns în posesia celor trei preoți care l-ar fi folosit drept instrument de șantaj.

Potrivit referatului cu propunere de arestare preventivă, preotul Sebastian Jitaru l-ar fi ameninţat pe episcopul Corneliu că filmul va fi prezentat în faţă Sfântului Sinod care s-a întrunit pe 15 iunie, dacă nu i se va atribui funcţia de Episcop vicar. Dacă Episcopul Hușilor și-ar fi pierdut funcția, în locul său ar fi ajuns Sebastian Jitaru, arată sursa citată. Planul a fost însă dat peste cap de procurori, care i-au întocmit preotului Jitaru un dosar penal pentru șantaj.

Surse din rândul anchetatorilor susțin că ceilalți doi preoți, Gheorghe Damian şi Răzvan Bumbu, i-ar fi cerut să le fie înapoiată suma de 50.000 de euro, pe care ar fi plătit-o episcopului, în schimbul parohiilor la care slujesc. Prelatul, care conduce Episcopia Hușilor, s-a adresat procurorilor DNA.

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Iaşi au dispus reţinerea pentru 24 de ore a inculpaţilor Jitaru Sebastian Cristi, preot arhimandrit la Catedrala Episcopală Huşi,  Damian Gheorghe, preot de caritate la Spitalul Judeţean Vaslui,  Bumbu Răzvan Mihail, preot paroh la Parohia Văleni, jud. Vaslui. Preoții sunt acuzași de săvârşirea infracţiunii de şantaj.

Potrivit procurorilor anticorupție, preotul Jitaru Sebastian Cristi este o acuzat că, în perioada 30 mai 2017 – 14 iunie 2017, a amenințat o persoană din conducerea Bisericii Ortodoxe că va face publice informații compromițătoare dacă nu va fi nominalizat în funcția de episcop vicar.

DNA arată că în aceeaşi manieră au procedat şi ceilalţi doi inculpaţi în intervalul 12 – 14 iunie 2017. Aceştia au pretins doar suma de 50.000 euro, fără vreo altă „avansare”.

Cei trei preoți urmează să fie prezentați la data de 16 iunie 2017, Tribunalului Vaslui, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Direcţiei Generale Anticorupţie.

Sursa: libertatea.ro

Share