Șeful IGP a avut întrevedere cu o delegație de experți din partea Consiliului Europei
La 21 aprilie curent, șeful Inspectoratului General al Poliției, Alexandru Pînzari a avut o întrevedere cu o delegație de experți din partea Consiliului Europei, potrivit unui comunicat.
Vizita experților internaționali are drept scop expertizarea cadrului legal existent din Republica Moldova și sistemului de instruire în vederea înaintării recomandărilor de rigoare privind contracararea cazurilor de ultragiere a polițiștilor.
Această măsură se înscrie în prevederile Strategiei de dezvoltare a Poliției pentru anii 2016-2020, iar la solicitarea adresată Consiliului Europeai, acesta a exprimat disponibilitatea acordării suportului necesar.
Vizita experților a avut loc la 21 și 22 aprilie curent, iar în conformitate cu agenda de lucru, aceștea au avut întrevedere cu ministrul Afacerilor Interne și cu reprezentanți din cadrul subdiviziunilor Inspectoratului General al Poliției.
La finalul misiunii experții internaționali vor elabora un Raport de evaluare cu recomandări și propuneri aferente îmbunătățirii cadrului legal și procesului de instruire în vederea eliminării factorilor obstrucționiști în exercitarea atribuțiilor cotidiene ale Poliției.
Maria Roșca