Doamnele din Secretariatul Parlamentului au organizat ”Târgul dulciurilor”
Parlamentul a colectat bani pentru o familie social-vulnerabilă, în cadrul acțiunii caritabile ”Târgul dulciurilor”, potrivit unui comunicat.
Funcționarii din Secretariatul Parlamentului au pregătit dulciuri și produse de patiserie acasă, după propriile rețete, pe care le-au comercializat în holul de la Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare. Din vânzarea dulciurilor s-a acumulat suma de 16 400 de lei. Banii, împreună cu mai multe produse de primă necesitate, urmează fi donați unei familii din Chișinău, cu o situație materială precară, care educă 4 copii.
”Este o primă inițiativă a doamnelor din Secretariatul Parlamentului. În ajunul Floriilor și a Sărbătorilor de Paști, venim cu un gest caritabil pentru cei mai triști ca noi, să le aducem bucurii în casele lor”, a spus Ala Popescu, Secretarul general al Parlamentului, la deschiderea evenimentului.
Primul cumpărător al Târgului a fost Președintele Parlamentului Andrian Candu, care a încurajat funcționarii din Parlament să transforme astfel de acțiuni de caritate în tradiție.
”Este o acțiune frumoasă pentru o cauză nobilă. Astfel de acțiuni nu doar că mobilizează echipa Secretariatului Parlamentului, dar o pot face și mai bună, și mai unită pentru o cauză nobilă, de a colecta fonduri pentru o familie vulnerabilă”, a menționat Andrian Candu.
La eveniment au participat deputați și funcționari din Secretariatul Parlamentului. Săptămâna viitoare, în holul Parlamentului, va fi organizată tradiționala expoziție caritabilă de Paști, pentru susținerea copiilor orfani.
Mihaela Rotari