Declarație: Ștampila primarilor pe listele de subscripție nu este tocmai potrivită

Declarație: Ștampila primarilor pe listele de subscripție nu este tocmai potrivită

Valeriu Ghilețchi, în calitate de candidat independent la alegerile prezidențiale, care colectează semnături în susținerea sa, consideră că ștampilarea listelor de subscripție, în susținerea candidaților la prezidențiale, de către primari cu simpatii sau apartenențe politice este mai puțin potrivită, pentru că Registrul Electronic al Alegătorului (RSA) a fost pus în aplicare exact pentru ca să nu apară piedici în exprimarea dreptului la vot de către cetățeni. O astfel de opinie a fost expusă în cadrul discuției reprezentanților Comisiei Electorale Centrale cu candidații la funcția de președinte.

„Prin aplicarea ștampilei de către primari, sînt expuși semnatarii, deoarece primarii văd, astfel, cine dintre consăteni și pe cine simpatizează sau din contra – nu simpatizează, iar aceasta ar putea avea urmări pentru semnatari”, a declarat Valeriu Ghilețchi.

La rândul său, membrul CEC, Vladimir Șarban, a menționat că, „dacă există Registrul Electronic al Alegătorului, în care s-au investit mulți bani pentru ca să nu avem aceste probleme, ștampila primarului nu trebuie să fie obligatorie și ar semănă mai mult cu o piedică birocratică”. Șarban s-a adresat candidatului desemnat Valeriu Ghilețchi, deputat, și a spus că o eventuală inițiativă legislativa ar face lucrurile mai simple la acest capitol.

De asemenea, în cadrul discuției, participanții au făcut referire la experiența lui Valeriu Ghilețchi de ridicare în fața Curții Constituționale a întrebărilor privind corespunderea legilor cu Constituția. Amintim că revenirea la alegere a Președintelui de către popor a fost decisă de Curtea Constituțională în urma pledoariei de către candidatul Ghilețchi în fața magistraților Înaltei Curți, la 4 martie 2016.

Doina Secrieru

Share