Ministrul Economiei al Emiratelor Arabe Unite întreprinde o vizită de lucru în Republica Moldova
Consolidarea dialogului moldo-emiratez, dezvoltare relațiilor comercial-economice și alte teme de interes reciproc, vor fi discutate de autoritățile naționale cu ministrul Economiei al Emiratelor Arabe Unite (EAU) Sultan Bin Saeed Al Mansoori, care efectuează o vizită de lucru în Republica Moldova în perioada 7 – 9 februarie curent, potrivit unui comunicat de presă.
În cadrul discuțiilor cu viceprim-ministrul, Octavian Calmîc, ministru al Economiei, alți oficiali ai Guvernului Republicii Moldova, vor mai fi abordate subiectele legate de atragerea investițiilor emirateze în economia națională, implementarea unor proiecte comune în diferite domenii, precum și aspecte legate de avansarea negocierilor privind semnarea Acordului bilateral de promovare și protejare a investițiilor.
În timpul vizitei la Chișinău a delegației EAU, pe 8 februarie, la Redisson Blu Hotel, va fi organizat Forumul de afaceri moldo-emiratez, la care vor participa peste 100 de companii din Republica Moldova și peste 20 de directori al marilor companii emirateze, administratori al zonelor economice libere, fondurilor de investiții, Camerei de Comerț, etc. (Informația detaliată despre eveniment, precum și înregistrarea participanților poate fi accesată pe site Organizația de Atragere a Investițiilor și Promovare a Exportului din Moldova.
Doina Secrieru