Astăzi începe înregistrarea candidaților la funcția de primar general al Capitalei
Astăzi începe depunerea dosarelor pentru candidații la funcția de primar general al municipiului Chișinău și consilier municipal în cadrul Consiliului municipal Chișinău
Începînd cu ziua de astăzi, 29 aprilie 2015, ora 9.00, la Consiliul electoral de circumscripție electorală municipală Chișinău nr.1, sunt așteptați candidații electorali să-și depună actele pentru înregistrare. Dosarele vor fi recepționate zilnic, de luni pînă vineri, în perioada 29 aprilie – 14 mai curent, între orele 09.00 și 16.00, pe adresa: bd. Ştefan cel Mare și Sfînt nr. 83, (edificiul Primăriei, et.1).
În cazul în care în aceeași zi doi sau mai mulți candidați vor depune dosarele pentru a fi înscriși în cursa electorală, extragerea numărului de ordine de înscriere prealabilă în buletinele de vot se va desfășura la ora 17.00 a aceleiași zile.
Cerinţele pentru depunerea candidaturilor în cadrul alegerilor locale generale din 14 iunie 2015 pot fi găsite pe pagina web oficială a Comisiei Electorale Centrale www.cec.md, la compartimentul “Alegeri locale generale 2015”
Doina Secrieru