Întîmplător

Întîmplător

Într-o bună dimineață, mă întîlnesc întîmplător cu dl primministru Ion Ciubuc, îl întreb cum se simte. Ca dracu-n spini, îmi spune. Mîine președintele trebuie să propună candidatura prim-ministrului în parlament, iar el încă nu știe dacă fi gurează printre candidați. La scurt timp, tot întîmplător, am avut o întrevedere cu președintele țării.

Am încercat să-i spun că n-ar fi frumos și nici omenește să te folosești de om o perioadă anumită de timp, ca mai apoi să dai cu piciorul în el. Căci spunea o bunică de-a mea: cînd o familie se destramă, bărbatul e vinovat, fi indcă el a fost prost și n-a văzut ce alege.

La acea vreme, imediat după alegerile parlamentare din 1998, gașca care urma să-l vîndă pe Lucinschi depunea eforturi susținute să-l împingă pe Ion Sturza la postul de șef al executivului.
Unii dintre ei au venit și la mine ca să pun un cuvînt de bine pentru cel care avea să afi rme mai apoi că e din os domnesc și că uneori îi curge sînge albastru din nări.
În prezent, dl Ion Sturza se face a uita de festivalurile princiare pe care le-a organizat cu ani în urmă. În această sarabandă, vă mai amintiți? a fost atras pînă și principele Dimitrie Sturdza. De ce s-a potolit Ionel al nostru, de ce nu mai vrea să facă parte din Clubul nobilimii? – Zice-se că cineva i-a căutat rădăcinile genealogice și a descoperit că se trage din strămoși rudari care nu se rușinau să schimbe fusul și lingura de lemn pe foalele foiului instalat într-o șatră de la marginea Pîrjoliților de cîndva.
De la președinție, m-am întors cu o veste bună pentru dl Ion Ciubuc.

…Apoi a urmat defoltul din Rusia, leul nostru independent s-a prăbușit, situația devenise coibilă, precum s-a exprimat odată șeful departamentului energetic Nicolae Ceornîy. Trebuia de întreprins ceva, ceva neordinar. În asemenea împrejurări, de obicei, primminiștrii demisionează. Ceea ce s-a și întîmplat. Ion Ciubuc și-a prezentat demisia. Nu pentru incompetență, ci pentru că așa o cereau împrejurările, nemilostiva lege-a fi rii. Unde mai pui că o mai pățiseră și alții: Maiorescu, Goga, Iorga, Maniu, care, orice s-ar zice, nu erau oameni proști de felul lor.
Și atunci iar: i-am avut ca oaspeți în cabinet pe dnii Diacov, Solonari, Marin și, uneori, Filat. Mă tot îndemnau: ”Du-te și pune un cuvînt bun pentru Sturza, du-te”. Iar eu îi întrebam: ”Dar de ce nu vă duceți voi la Lucinschi? ” – Îmi răspundeau: ”Ne ducem și noi, dar tu mai bine știi cum să vorbești cu dînsul”. Acest compliment nu mă încălzea deloc, deoarece bănuiam de ce ei nu-s tocmai convingători cu argumentele lor. Pentru că prostul de mine se ducea la președinte absolut fără un scop ascuns, ci doar pentru a obține ”cîte ceva pentru țărișoara asta, soro”. Pe cînd ei poate că se gîndeau și la cîte ceva în plus. Și lucrurile acestea nu treceau neobservate de președinte. Îmi mai amintesc cum tot ei m-au dus pe sus la o ședință restrînsă privind organizarea referendumului… (E și ea, ședința ceea, o chestie interesantă, la care m-aș putea opri, însă acum haideți mai bine de Sturza să vorbim, căci nu doar el știe ce zace într-însul. Tot aici: cele descrise de noi pot fi ușor verifi cate, pentru că unii dintre actorii piesei jucate sînt în viață, dare-le-ar Dumnezeu mulți ani înainte.)

Și s-a dus Viarel Ivanovici, cum îmi spunea Solonari, la domnul președinte. Să pună un cuvînt pentru Ionel al nostru, pentru Sturza. Nu pun mare preț pe efectul proșaniei mele, însă, dacă așa e, de ce mă împingeau cu atîta insistență să mă duc și gata? …Ion Sturza și azi încă mi-a rămas dator cu 100 de grame.
Și a devenit Făt-Frumos, fi ul Pîrjoltenilor, șef de executiv, și ne-am dus noi patru de la ”Săptămîna” la un interviu, și s-a purtat Făt-Frumos măgărește cu noi, așa că ne-am ridicat frumușel de pe scaune și duși am fost. Mie îmi crăpa obrazul de rușine pentru că pe fețele lui Igor Guzun, Costică Olteanu și Seva Cernei puteai citi o întrebare: ”Tu la cine ne-ai adus? La tîmpul ista?”

Apoi, într-o zi, întîmplător, și președintele m-a întrebat: ”Tu pentru aista te zbăteai să-l faci prim-ministru?”
Apoi, într-o zi, ca într-o povestire de Camilo José Cela, întîmplător, Ion Sturza a coborît din Casa guvernului și s-a dus, s-a dus, s-a dus pe unde soarele- a apus, unde a dus surdul roata și mutul iapa…

Viorel MIHAIL, Săptămâna

Share