Organele de stat vor lua măsuri pentru a contracara acțiunile destabilizatoare

Organele de stat vor lua măsuri pentru a contracara acțiunile destabilizatoare

Organelor securității statului le-a fost trasată sarcina de a întreprinde toate măsurile legale pentru a asigura ordinea de drept și a contracara orice tip de acțiuni destabilizatoare, atât în preajma alegerilor, cât și în perioada postelectorală.Decizia a fost adoptată în cadrul ședinței Consiliului Suprem de Securitate, din 24 noiembrie curent, prezidată de șeful statului, Nicolae Timofti, informează Oficial.md.

Membrii consiliului au luat act de acțiunile întreprinse pentru desfășurarea alegerilor parlamentare din 30 noiembrie a.c. în strictă conformitate cu prevederile legale, astfel încât să fie asigurat dreptul cetățenilor țării de a-și exercita liber dreptul la vot.

Reprezentantul Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene a prezentat o informație cu privire la condițiile de desfășurare a scrutinului legislativ în secțiile de votare de peste hotarele țării.

Șeful statului a fost informat despre acțiunile întreprinse de instituțiile abilitate ale statului în vederea prevenirii și descurajării unor posibile acțiuni destabilizatoare ale unor forțe și persoane care activează în detrimentul intereselor Republicii Moldova.

Membrii Consiliului Suprem de Securitate au menționat necesitatea informării populației privind capacitatea instituțiilor statului de a asigura buna desfășurare a scrutinului parlamentar și a ordinii de drept în perioada electorală, precum și solicitarea de a nu se lăsa influențată de eventualele provocări din partea unor forțe extremiste.

Doina Secrieru

Share