PLR se lansează în campania electorală. Află detalii despre eveniment!
Partidul Liberal Reformator (PLR) se lansează în campania electorală, printr-un eveniment care va avea loc duminica 19 octombrie, la Palatul Național, unde sunt așteptați circa 2500 de membri din toata tara.
Liberalii-reformatori se vor axa in campanie pe teme majore de interes: nivelul de trai al oamenilor, dar si pe drumul european al Republicii Moldova. Mesajul PLR este ca moldovenii pot trai mult mai bine, daca promovam valoarea adevarata –si principiile liberale reformatoare- in politica si administratie, combatand coruptia si pastrand ritmul reformelor pentru aderarea la Uniunea Europeana.
Purtătorul de cuvânt al partidului este vicepreședintele PLR, doamna Tatiana Potîng.
De asemenea,Președintele PLR, Ion Hadârcă, a lansat proiectul „Pactul de Garanție pentru Promovarea Neabătută a Cursului European ”.
Acest proiect are la bază evoluţia ascendentă a integrării depline, incluzând aderarea care poate fi asigurată doar datorită unei gestionări corecte a proceselor democratice electorale, bazate pe interesul naţional, integrarea europeană și stabilitate socială prin: continuarea reformelor structurale în domeniul justiţiei, continuarea combaterii corupţiei de o manieră sistemică, dezvoltarea rapidă a infrastructurii naţionale şi locale, asigurarea autonomiei reale a autorităţilor publice locale, asigurarea calităţii vieţii fiecărui cetăţean al Republicii Moldova, prin accesul la servicii de sănătate şi educaţie de înaltă calitate ş.a.
Hadârcă, pe această cale partenerii de coaliţie şi toate partidele extraparlamentare care împărtăşesc ideea europeană, să adere la acest Apel, demonstrând solidaritate în jurul ideii naţionale şi capacitatea de a se ridica deasupra intereselor doctrinare sau de grup.
Mihaela Rotari