Anunțul despre Klaus Iohannis: A fost AMENDAT!
Legea finanţării partidelor politice a fost încălcată de aproape toate formaţiunile care au participat la campania electorală, potrivit raportul de control privitor la finanţarea campaniei prezidenţiale din 2014 publicat de Autoritatea Electorală Permanentă, scrie Romania Liberă.
Alianţa PSD-UNPR-PC, cea care l-a sprijinit pe Victor Ponta, şi Alianţa Creştin Liberale PNL-PDL, din partea căreia Klaus Iohannis a candidat la funcţia supremă în stat, PER, PMP, Monica Macovei şi Călin Popescu Tăriceanu au avut probleme.
Inspectorii AEP au constatat că Alianţa Creştin Liberală a încălcat legea deoarece pe materialele de propagandă electorală nu au fost imprimate ”denumirea partidului politic sau a alianţei politice ori electorale care le-a comandat” şi ”denumirea operatorului economic care le-a realizat”. ACL a fost sancţionat cu amendă, conform legii, între 5.000 lei şi 25.000 lei, potrivit Romania Liberă.