Recordul lui Iohannis. Câţi români au încredere în noul preşedinte
Preşedintele ales al României, Klaus Iohannis, a dobândit un nivel de încredere extrem de ridicat, o situaţie complet diferită faţă de cea dinaintea turului 2 de scrutin.
Un sondaj de opinie efectuat de Institutul Român pentru Evaluare şi Strategie (IRES) arată că 61% dintre români au multă sau foarte multă încredere în viitorul preşedinte. Interesant este că, înainte de cel de-al doilea tur de scrutin, doar 25% dintre români aveau încredere în Klaus Iohannis, scrie greatneaws.ro.
Acelaşi studiu arată că 55% dintre români consideră că ţara merge într-o direcţie bună.
Studiul a fost efectuat în 20 noiembrie 2014, cu patru zile după victoria lui Iohannis în alegeri, pe 1338 de persoane cu vârste de peste 18 ani, reprezentative pentru populaţia cu drept la vot din România. Eroarea maximă tolerată este de ± 2,7%. Întregul studiu poate fi consultat la acest link (format PDF).
Doina Secrieru