72 de ore pentru ca legile asumate de Guvernul Filip să fie publicate în Monitorul Oficial

Dacă până vineri, 30 septembrie curent, ora 10.25, nu va fi înaintată nici o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Filip, atunci cele șapte legi pentru care și-a asumat răspunderea Cabinetul de miniștri vor fi publicate în Monitorul Oficial. Despre aceasta a anunțat Președintele Parlamentului.

Premierul Pavel Filip a susținut astăzi în Parlament un discurs despre legile pentru care a fost angajată răspunderea și a explicat de ce s-a recurs la această procedură.

Precizăm că, documentele pentru care Guvernul şi-a asumat răspunderea sunt: Legea pentru redresarea și rezoluția băncilor, Legea privind modificarea și completarea unor acte legislative, conexă cu proiectul de lege pentru redresarea și rezoluția băncilor, Legea cu privire la Depozitarul central al valorilor mobiliare şi Legea privind emisiunea obligațiunilor de stat în vederea executării de către Ministerul Finanțelor a obligațiilor de plată derivate din garanțiile de stat nr.807 din 17.11.2004 și nr.101 din 01.04.2015. Totodată, au fost aprobate un şir de modificări şi completări la Legea bugetului de stat, Legea bugetului asigurărilor sociale de stat şi Legea fondurilor asigurării obligatorii de asistență medicală pe anul curent.

Mihaela Rotari

Share