Andrian Candu: Deputații ar trebui să se implice mai activ și să utilizeze controlul parlamentar

Andrian Candu: Deputații ar trebui să se implice mai activ și să utilizeze controlul parlamentar

Lupta împotriva corupției este o prioritate a Parlamentului Republicii Moldova, care își propune să adopte în timpul apropiat Planul de Acțiuni pentru prevenirea şi lupta cu corupția și Codul de conduită și etică pentru deputați. Declarația a fost făcută de Președintele Parlamentului Andrian Candu în cadrul întrevederii cu Președintele emerit al Organizației Globale a Parlamentarilor împotriva Corupției (GOPAC), John Glass Williams, potrivit unui comunicat de presă.

Andrian Candu a mai anunțat despre crearea unui Grup de lucru anticorupție între Parlament și societatea civilă, pentru a asigura implicarea mai activă a sectorului asociativ în activitatea parlamentară, respectiv deschiderea instituției față de cetățeni.  

Potrivit Speakerului, Legislativul are un rol foarte important în elaborarea legislației și a mecanismelor de luptă cu corupția, dar trebuie să se asigure, prin intermediul controlului parlamentar, că aceste mecanisme sunt funcționale. „Pornind de la adoptarea așa-zisului pachet de integritate și deputații ar trebui să se implice mai activ și să utilizeze controlul parlamentar, pentru a se asigura că atât instituțiile responsabile de lupta anticorupție, cât și Guvernul își fac bine treaba în slujba cetățenilor”, a declarat Andrian Candu.

Președintele Parlamentului s-a referit, de asemenea, la acțiunile întreprinse de Parlament pentru sporirea transparenței și deschiderii instituției față de societate, menționând în context inițiativa e-Parlament și lansarea, în scurt timp, a unei noi pagini web a Legislativului, orientată pe simplificarea modului de căutare și regăsire a informației de interes public.

Președintele emerit al Organizației Globale a Parlamentarilor împotriva Corupției, John Glass Williams s-a referit la obiectivele organizației pe care o reprezintă și a anunțat despre intenția de a crea o filială GOPAC în Republica Moldova. Potrivit acestuia, scopul de bază al filialei rezidă în oferirea asistenței și dezvoltarea capacităților parlamentarilor privind abordarea efectivă a corupției și supravegherea instituțiilor responsabile de lupta și combaterea fenomenului. „Salutăm inițiativa Republicii Moldova de a se alătura eforturilor parlamentarilor la nivel internațional în lupta cu corupția. GOPAC este o rețea globală, care reunește parlamentari din toată lumea și poate oferi expertiză deputaților în realizarea agendei anticorupție a țării”, a declarat John Glass Williams. 

Planul de acţiuni anticorupţie al Parlamentului Republicii Moldova prezintă circa 60 de iniţiative care urmează a fi implementate în perioada 2016-2018, fiind în proces de definitivare în Comisia securitate națională, apărare și ordine publică. Documentul cuprinde acțiuni specifice pentru prevenirea și monitorizarea luptei cu corupția, cooperarea Parlamentului cu alte instituții, consolidarea funcției de control parlamentar și asigurarea transparenței instituției legislative.

Codul de conduită și etică pentru deputați va asigura deschiderea și responsabilizarea deputaților pentru a fortifica încrederea societății în Parlament și a consolida buna guvernare în Republica Moldova. Documentul este examinat de Comisia juridică, numiri și imunități a Parlamentului, urmând ca mâine deputații să se reunească în cadrul unei mese rotunde, pentru a discuta pe marginea acestuia cu experți internaționali. 

Cele două documente au fost elaborate cu suportul Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), în cadrul proiectului “Îmbunătățirea democrației în Moldova prin suport parlamentar şi electoral”, finanţat de Guvernul Suediei.

385A3537

385A3553
Doina Secrieru
Share