Consultări politice moldo-ruse la Moscova. Iată cu ce a culminat discuția!
O rundă ordinară de consultări politice moldo-ruse la nivel de viceminiştri ai Afacerilor Externe. Delegaţia Republicii Moldova a fost condusă de viceministrul Valeriu Chiveri, iar cea a Federaţiei Ruse de secretarul de stat, viceministrul Grigori Karasin, ieri, 13 noiembrie 2014, la Moscova.
În cadrul rundei de consultări a fost abordat întreg spectrul de subiecte de pe agenda bilaterală, în particular, continuarea dialogului politic, colaborarea în domeniul comercial-economic, precum și posibilitatea excluderii restricţiilor din comerţul bilateral, cooperarea în sfera energetică şi în domeniul social-umanitar.
Oficialii au discutat despre implementarea planului de consultări interministeriale, care presupune mai multe activităţi bilaterale până la finele anului curent, subliniind în acest sens importanţa menţinerii dialogului bilateral constructiv.
Partea moldovenească a acordat o atenţie sporită subiectului ce ţine de restricţiile nejustificate aplicate de Federaţia Rusă la importul mai multor categorii de mărfuri de origine moldovenească, care afectează semnificativ comerţul bilateral al ambelor state. Adiţional s-a pledat pentru continuarea discuţiilor în vederea identificării căilor de soluţionare a problemelor existente.
Cu referire la cooperarea în sfera energetică, interlocutorii au salutat prelungirea contractului privind livrarea gazelor naturale ruse şi tranzitarea acestora prin teritoriul R. Moldova, precum şi micşorarea preţului la gazele livrate, începând cu 1 ianuarie 2015.
Un element important al dialogului l-a constituit protecţia socială a cetăţenilor Republicii Moldova aflaţi la muncă în Federaţia Rusă. Cei doi oficiali au menţionat importanţa continuării discuţiilor la nivel de experţi în vederea finalizării şi pregătirii către semnare a unui pachet de acorduri bilaterale ce reglementează problematica respectivă.
De asemenea, părţile au efectuat un schimb de opinii în contextul deciziei autorităţilor ruse din 5 noiembrie curent, referitor la regimul de călătorie şi şedere a cetăţenilor Republicii Moldova pe teritoriul Federaţiei Ruse. Partea moldovenească a solicitat informaţii suplimentare cu privire la implementarea practică a noilor aranjamente.
Totodată, a fost efectuat un schimb de opinii pe marginea cooperării în domeniul umanitar. În context, a fost salutată iniţiativa ministerelor de profil privind organizarea, în timpul apropiat, a unei runde de consultări pe problema recunoaşterii reciproce a diplomelor de studii, urmare a aderării părţilor la Procesul de la Bologna.
În cadrul întrevederii, oficialii au discutat situaţia actuală şi perspectivele reglementării conflictului transnistrean. Partea moldovenească a subliniat necesitatea depăşirii dificultăţilor în organizarea următoarelor runde de consultări în formatul 5+2. Delegaţia moldovenească a reiterat poziţia privind necesitatea retragerii trupelor ruse de pe teritoriul Republicii Moldova, precum şi transformării operaţiunii de menţinere a păcii într-o misiune civilă cu mandat relevant internaţional.
Mihaela Rotari