Dodon către Neukirch: Optez pentru o cooperare cât mai activă cu OSCE precum şi pentru reluarea procesului politic de reglementare a diferendului transnistrean

Dodon către Neukirch: Optez pentru o cooperare cât mai activă cu OSCE precum şi pentru reluarea procesului politic de reglementare a diferendului transnistrean

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a avut, astăzi, o întrevedere cu noul șef al Misiunii OSCE în Moldova, Claus Neukirch, informează Oficial.

Într-o postare pe o rețea de socializare, Igor Dodon a scris că, în cursul dialogului, au discutat subiecte cu privire la situația actuală în procesul de reglementare a conflictului transnistrean, în special, despre măsurile de consolidare a încrederii între cele două maluri ale Nistrului.

„Menționez că, dl. Neukirch a activat în componența Misiunii la Chișinău, în perioada 2004-2011, și cunoaște bine problematica noastră. Șeful Misiunii OSCE a salutat succesele înregistrate în promovarea „Pachetului celor 8 puncte”, coordonate de Chișinău şi Tiraspol la data de 04 ianuarie 2017, în cadrul întrevederii de la Bender, şi a susținut eforturile comune ale conducerii Republicii Moldova, care au drept scop avansarea procesului de reglementare. Am fost unanimi în opinia că toți participanții procesului de reglementare trebuie să continue acțiunile comune în vederea realizării cât mai rapide a înțelegerilor încheiate pe marginea pachetului de măsuri coordonat, menit să consolideze încrederea între cele două maluri ale Nistrului”, a scris șeful statului.

Potrivit lui Dodon, au discutat despre necesitatea organizării unei noi întrevederi în formatul de negocieri „5+2”, în cel mai scurt timp.

„Pe final, am optat pentru o cooperare cât mai activă cu OSCE precum şi pentru reluarea procesului politic de reglementare a diferendului transnistrean. Am urat succes lui Claus Neukirch în îndeplinirea mandatului, exprimându-mi încrederea că odată cu numirea sa în această funcție, procesul de reglementare a conflictului transnistrean va cunoaște o nouă etapă”, a mai scris Dodon.

Doina Secrieru

Share